The principles of a New Reformation
Gabriel Baicu

Bibliographie en francaise

 

Philippe Lucrèce dans la théologie chrétienne du IIIe au XIIIe siècle, et spécialement dans las écoles Carolingiennes. 1896

 

 

 

(Attendez jusque la page se charge coplètement!)

Philippe. Lucrèce dans la théologie chrétienne du IIIe au XIIIe siècle, et spécialement dans las écoles Car... by Patrologia Latina, Graeca et Orientalis

 

Content with books' titles:

Dumnezeu locuieşte în noi (cu extrase din versiunea ortodoxă a Bibliei) (30. 01. 2013) În credinţa creştină aspectul individual trebuie să aibă prioritate asupra aspectului social, de comunitate. Mai întâi trebuie să fim în legătură cu Dumnezeu, chemați de El şi numai după aceia putem să manifestăm ceea ce suntem. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu nu locuiește în noi, nu putem să avem relații Creștinești autentice, cu cei din jurul nostru. Nu putem să fim buni Creștini și să punem în practică învățăturile creștine, decât atunci când în noi este preyentă și se manifestă puterea lui Dumnezeu. Dacă ne adunăm, mari mulțimi de oameni, în numele lui Dumnezeu, dar nu avem, fiecare din noi o relație adevărată cu El, suntem, fără îndoială, o comunitate de credincioși, dar relațiile inter-personale, din aceea comunitate, nu reflectă învățăturile lui Hristos. Aceasta este marea noastră problemă, ne adunăm ca să ne facem mai răi, nu mai buni, așa cum a observat apostolul Pavel. (1 Corinteni 11; 17) Nu este de mirare că unii pusnici s-au retras, de a lungul timpului, departe de oameni, au făcut acest lucru tocmai pentru a nu fi obligați să coboare standardele lor spirituale, din cauza celor din jurul lor, a ne înțelegerii lor. ... (Citiţi tot mesajul!) Dumnezeu este Tatăl fiecărui credincios în parte (versiunea Biblia ortodoxă) (30. 01. 2013) Instituţiile bisericeşti ne impun ce trebuie să credem şi ce trebuie să facem sau să nu facem, ca şi cum ele ar fi tutorii sau curatorii noştri spirituali. Ele sunt falşi tutori, falşi curatori şi falşi părinţi, deoarece fiecare om, care trăieşte pe pământ are dreptul să aibă ca Tată pe Dumnezeu, în mod personal şi nu avem nevoie de Big Brother, adică de fratele cel mare, care să ne tragă de mânecă şi să ne pedepsească. Dacă nu ne asumăm răspunderea propriei noastre vieţi veşnice, aşa cum ne-am asumat-o pentru viaţa pe pământ, vom fi mereu nişte copii, din punct de vedere spiritual, dar nu copiii Tatălui Ceresc, ci copiii Bisericilor instituţionale, care îşi realizează scopurile lor instituţionale şi interesele lor de grup, pe seama noastră. Dumnezeu nu este numai Tatăl patriarhilor, papilor, episcopilor, preoţilor, pastorilor, presbiterilor sau diaconilor, El este Tatăl fiecărui credincios în parte şi are cu fiecare, indiferent de funcţia bisericească deţinută, o relaţie de la Tată la fiu sau de la Tată la fiică. ... (Citiţi tot mesajul!) Adevărata practică a Creştinismului (versiunea Cornilescu a Bibliei) (30. 01. 2013) Practica Creştinismului nu constă în principal în a ne duce duminica la adunările creştine şi de a participa la slujbe sau la spectacole şi festivităţi prin care îi dăm recunoaşterea lui Dumnezeu. Problema nu este de a îi declara lui Dumnezeu că suntem gata să ne supunem Lui, în toate lucrurile, de a ne pune bine cu El, ci problema este de a practica, în mod concret şi real, ceea ce ne cere El. Adevărata pocaință nu înseamnă doar a face sau a nu face ceva anume, ci înseamnă de a fi asemănători cu Dumnezeu, a fi dumnezei. El a spus că nu doreşte să vadă nelegiuirea unită cu sărbătoarea. Mărturisirea cu gura a credinței este suficientă pentru îndreptățirea noastră, în fața lui Dumnezeu, prin Cristos, dar această credință este în sine moartă și nu duce la viață veșnică, dacă nu produce rezultate practice. Credința noastră în Isus, ... (Citiţi tot mesajul!) Cine ne-a văzut pe noi l-a văzut pe Iisus (30. 01. 2013) Din nefericire oamenii l-au transformat pe Iisus Hristos într-un idol. El este prezentat ca fiind întruchiparea unui ideal la care este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, de ajuns. Mă refer la caracterul Lui şi la puterea Lui. Cei mulţi se închină unui ideal, unui idol, de la care aşteaptă minuni, cu toate că cea mai mare minune este tocmai ca ei înşişi să transpună în viaţa lor acest ideal, transformându-l într-un mod de viaţă cotidian. Fără această minune, nici o altă minune săvârşită de Dumnezeu, nu ne duce la mântuire. Iisus nu trebuie văzut ca un idol, adică ca ceva deasupra noastră, desprins de noi și departe de noi. Iisus, dacă nu este în noi, nu trăiește pentru noi, adică nu are puterea de a re genera viețile noastre. Iisus ne poate auzi și atunci când nu locuiește în noi, dar El nu există doar pentru ca nouă să ne meargă bine, scopul Lui este acela de a se muta în ființele noastre. Iisus nu este un idol, adică doar un simbol religios, El este modelul de ființă umană și divină, pentru cei care cred în El. ... (Citiţi tot mesajul!) Iisus Apa vieţii şi Boboteaza (07. 01. 2013) Oare a bea din Apa vieţii care este Iisus şi a bea din apa care este agiasma mare este acelaşi lucru? Eu afirm că nu este, deoarece Apa vie, care este Iisus se transformă într-un izvor de apă vie pentru ceilalţi prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi, pe când apa, care este agiasma mare, nu poate echiala cu lucrarea complexă a naşterii din nou, a roadelor şi darurilor duhovniceşti. (1 Corinteni 12; 1-11) Apa vie, care este Iisus lucrează prin cuvintele pe care El le-a spus pe pământ şi mai ales prin puterea pe care El o are asupra inimilor noastre. Iisus ne convinge inimile şi astfel ne convinge şi conştiinţele că a iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru sunt cele mai mari porunci. Cei care folosesc dogmele şi doctrinele lor ca pe o armă îndreptată împotriva celorlalţi fac ce cred ei de cuviinţă, dar dintre cele trei, adică credinţa, nădejdea şi dragostea, cea din urmă, adică dragostea, este cea mai mare. (1 Corinteni 13; 13) ... (Citiţi tot mesajul!) Război cu Isus (07. 01. 2013) De unde absurditatea că cenuşa şi pământul, adică solul, sunt două substanţe calitativ diferite? Dacă luăm un pumn de cenuşă şi îl amestecăm cu pământ prelevat din sol vom vedea că ele devin o combinaţie uniformă, greu de separat. În fapt, solul este format şi din multă cenuşă provenită de la animale sau vegetaţie arse, de a lungul timpului. Atât pământul, cât şi cenuşa, au acelaşi substrat material, adică elementele chimice conţinute de tabelul lui Mendeleev. Prin urmare, cenuşa se întoarce tot în pământ şi devine pământ şi nu există nici o explicaţie logică, pentru care trupul biologic uman are voie să devină, după moarte, în mod direct pământ, dar nu are voie să devină cenuşă şi apoi pământ. Toate entităţile, vii sau moarte, au ca bază materială exact aceleaşi particule ... (Citiţi tot mesajul!) Veşnicia vieţii şi moartea trupului biologic (07. 01. 2013) Indiferent dacă în momentul înmormântării noastre se face sau nu o slujbă religioasă destinul nostru veşnic este acelaşi. Suntem judecaţi de Dumnezeu după ceea ce suntem, adică am ajuns să fim, în timpul vieţii noastre pe pământ şi nicidecum după ceea ce pot face Bisericile instituţionale pentru noi. Indiferent dacă momentul îngropării noastre se petrece în intimitatea familiei noastre, fără a fi însoţiţi, în nici un fel, de asistenţa vreunui funcţionar bisericesc sau reprezentant al vreunei instituţii bisericeşti sau dacă suntem însoţiţi pe ultimul drum de un mare sobor de preoţi, chiar de un patriarh, papă sau 1000 de preoţi o dată, destinul nostru veşnic nu suferă nici o modificare. De ce? Pentru că numai ceea ce am făptuit în viaţa noastră, numai ceea ce am gândit sau simţit în viaţa noastră ... (Citiţi tot mesajul!) Isus ne mântuieşte (07. 01. 2013) Nici un om şi nici o instituţie bisericească nu are monopolul mântuirii. Isus este singurul Mântuitor. Nu este greşit să îl urmezi pe Isus, fiind într-un cult, este chiar foarte, foarte, foarte bine. La un moment dat, când Isus ne va arăta, toţi aceia care suntem ai Lui, va trebui să părăsim toate denominaţiunile, pentru a nu ne face părtaşi la păcatele Babilonului, format din mulţimea de instituţii bisericeşti. Eu nu spun să părăsiţi imediat instituţiile bisericeşti, din care faceţi parte. Eu doar vă pregătesc să fiţi gata să faceţi acest lucru, atunci când va veni momentul. Nimeni nu vine la Cristos, din capul lui sau al ei. www.bisericaspiritualaunica.com ... (Citiţi tot mesajul!) Vehicule ale păcatului şi morţii ( cu extrase din traducerea ortodoxă a Bibliei) (07. 01. 2013) În zilele noastre instituţiile bisericeşti îndeplinesc aceeaşi funcţie, ca şi Legea în V.T. Prin regulile şi tradiţiile lor, în loc să se producă o creştere spirituală a membrilor lor, în realitate se înmulţeşte păcatul. Bisericile instituţionale, prin caracterul lor normativ, adică prin stabilirea de reguli, doctrine şi norme obligatorii creează acelaşi efect, ca şi cel descris de Pavel, în textul de mai jos (Romani 7 ; 7-13) ... (Citiţi tot mesajul!) Vehicule ale păcatului şi morţii ( cu extrase din traducerea Cornilescu a Bibliei) (07. 01. 2013) În zilele noastre instituţiile bisericeşti îndeplinesc aceeaşi funcţie, ca şi Legea în V.T. Prin regulile şi tradiţiile lor, în loc să se producă o creştere spirituală a membrilor lor, în realitate se înmulţeşte păcatul. Bisericile instituţionale, prin caracterul lor normativ, adică prin stabilirea de reguli, doctrine şi norme obligatorii creează acelaşi efect, ca şi cel descris de Pavel, în textul de mai jos: 7 Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!” ... (Citiţi tot mesajul!) Isus Lumina din noi (07. 01. 2013) Dumnezeu trimite oamenii Săi ca prin ei să răspândească lumina. Totuşi pentru aceia care vor să doarmă, lumina îi oboseşte şi vor să o stingă. Pentru aceia pe care îi deranjează lumina şi vor să doarmă, eu le urez somn uşor şi le spun să aibă grijă ca somnul lor să nu fie unul veşnic. Pentru cei care îşi doresc mai multă lumină decât au în prezent deoarece s-au trezit din somnul lor şi au început să vadă că administratorii clădirilor numite, în mod greşit, biserici fac economie de energie spirituală şi o distribuie cu mare zgârcenie şi numai dacă este şi în folosul lor, eu le-am pregătit o fereastră pe situl www.bisericaspiritualaunica.com, ... (Citiţi tot mesajul!) Adevărata Biserică a lui Dumnezeu şi viitorul (07. 01. 2013) Adevărata Biserică a lui Dumnezeu este una singură şi se află într-o perfectă unitate spirituală, între membrii ei şi cu Dumnezeu. Multitudinea de Biserici instituţionale sunt o imagine falsă a lui Dumnezeu şi a Bisericii adevărate, deoarece ele sunt organizate ierarhic, după imaginea lumii. Unirea instituţiilor bisericeşti, nu duce la o unitate perfectă, aşa cum a cerut Isus, pentru Creştini, ci duce la o formă de asociere instituţională, care le dă putere pământească, dar nu puritate spirituală. Lipsa purităţii spirituale este generată de persistenţa diviziunilor doctrinare şi deosebirilor de interese precum şi de pregnanţa elementului lumesc şi a puterii unei majorităţi ne renăscute spiritual, asupra unei minorităţi, care caută cu toată fiinţa relaţia personală cu Dumnezeu. ... (Citiţi tot mesajul!) Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni (07. 01. 2013) Capul unui om spiritual, este spiritul care locuieşte în el sau în ea. Capul unui Creştin trebuie să fie Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care este şi Duhul lui Hristos, după cum ne învaţă N.T. (Romani 8; 9) Prin Duhul Sfânt simţim prezenţa lui Dumnezeu în noi, primim învăţăturile Sale şi avem acces la Mintea lui Dumnezeu. Cristos ne învaţă toate lucrurile prin Duhul Sfânt, chiar lucruri pe care nu le-a spus niciodată pe pământ. 12 Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. ... (Citiţi tot mesajul!) Facă-se doar voia lui Dumnezeu pe pământ (07. 01. 2013) Directivele date în epistolele către Timotei nu aparţin lui Pavel, căci este de acum de notorietate că nu el a scris aceste epistole. Sunt scrise de altcineva şi prezentate sub pseudonimul Pavel. Există chiar pe Internet foarte multe materiale, care clarifică problemă autorilor epistolelor atribuite lui Pavel. Este de ajuns să fie tastată această expresie: „autorul epistolelor lui Pavel” şi apar mai multe materiale. În limba română se vede încă ghidajul interesat şi lipsit de obiectivitate şi manipularea instituţiilor bisericeşti, care prezintă unilateral această problemă, de aceea recomand a se studia materialele în limba engleză: „authorship of the letters of Paul.” În orice caz, Pavel nu era în măsură ... (Citiţi tot mesajul!) Locul unde se evanghelizează (07. 01. 2013) Femeile fac tot timpul muncă de evanghelizare. Care este deosebirea între a învăţa pe cineva pe stradă, la piaţă sau la locul de muncă, despre Dumnezeu şi a învăţa aceleaşi persoane într-o clădire, unde se adună Creştinii? Trebuie să înţelegem corect. Ceea ce contează este procesul de învăţare în sine, nu locul unde învăţăm. Învăţarea este învăţare oriunde o faci şi o predică poţi să o ţii şi când mergi cu avionul. ... (Citiţi tot mesajul!) Sfinţii la a două venire a lui Isus (14. 12. 2012) Ce se înţelege prin rămăşiţă, adică cei sfinţi, care vor rezista până la urmă şi care vor fi salvaţi, cu ocazia celei de a doua reveniri a lui Isus? Textul din cartea Apocalipsa lui Ioan este foarte clar: • 17 Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos. ... (Citiţi tot mesajul!) Naşterea din nou (14. 12. 2012) Fiecare credincios trebuie să fie născut din nou, în mod personal şi nu doar sfinţii din calendar, în caz contrar nu are nici o şansă pentru a fi mântuit şi a locui cu Dumnezeu în Împărăţia Sa, pentru veşnicie. Acest lucru îl spune Isus, eu doar îl reamintesc, dată fiind importanţa covârşitoare şi care face deosebirea între viaţa veşnică şi moartea veşnică. Faptul că preoţii sau pastorii sunt născuţi din nou nu este de ajuns, deoarece mântuirea este individuală. Nu sunt mântuite Biserici instituţionale, ci oameni, sufletele lor. Atenţie mare fraţi Ortodocşi, Romano Catolici, Greco Catolici, Protestanţi, Reformaţi, Baptişti, Penticostali, Adventişti de ziua a 7 a, etc.... (Citiţi tot mesajul!) Mai rău ca mormintele (14. 12. 2012) Destule persoane din România obişnuiesc să meargă la cimitirul Belu Catolic, din Bucureşti pentru a se ruga în jurul unui grup de 9 morminte, care mărturisesc ei că îi ajută şi că urmare a rugăciunilor lor li se împlinesc dorinţele. Mulţi credincioşi nu găsesc suportul spiritual, de care au nevoie, în Bisericile instituţionale, pe care le frecventează şi de aceea îl caută oriunde acesta se poate găsi. Ei cred în puterea lui Dumnezeu şi se roagă Lui pentru sprijin în faţa unor morminte. Într-unul dintre aceste morminte este înmormântată o fetiţă, care a murit la vârsta de 8 ani şi care a trăit între anii 1904 şi 1912, Olguţa. A avut o soartă tragică pentru că a murit cu capul strivit de către tatăl său, într-un moment de furie... (Citiţi tot mesajul!) Doctrinele religioase creştine şi primele Biserici (14. 12. 2012) Primele comunităţi creştine nu aveau o doctrină obligatorie, fixă şi determinată. Erau conduse direct de Duhul Sfânt şi nu indirect prin intermediul funcţionarilor religioşi, care pretind că ştiu cel mai bine, toate lucrurile, legate de Dumnezeu. În perioada Bisericii apostolice circulau ne numărate scrieri şi multe din ele au fost interzise, în procesul treptat al formării instituţiilor bisericeşti, au fost eliminate şi chiar distruse. Această decizie, aceea de a elimina o parte din scrierile care circulau în perioada apostolilor şi imediat după aceea a fost luată de aşa numiţii ‚părinţi’ ai Biserici, oameni pregătiţi dar care urmăreau o anumită strategie... (Citiţi tot mesajul!) Interpretarea Bibliei (14. 12. 2012) Biblia nu se poate înţelege corect, dacă lăsăm pe din afară câte un verset, de care nu vrem să ţinem cont şi despre care nu se vorbeşte niciodată, în adunările creştine. De exemplu, ce a vrut apostolul Pavel să spună când a făcut afirmaţia că toţi aceia care au fost botezaţi pentru Cristos, s-au îmbrăcat cu Cristos şi că din această cauză, nu mai există deosebire între Iudeu sau Grec, rob sau slobod sau între parte bărbătească şi parte femeiască? Trebuie să ne punem această întrebare, deoarece epistola către Galateni aparţine fără îndoială lui Pavel, după cum se susţine de marea majoritate a cercetătorilor... (Citiţi tot mesajul!) Responsabilitate creştină (14. 12. 2012) În societate, femeile au un rol deosebit de important, fiind câteodată chiar şi şefi de stat. În viaţa profesională femeile îndeplinesc şi funcţiile cele mai complexe şi grele, fiind mecanici, constructori, poliţiste, judecători, procurori, inginere, arhitecte, medici şi chiar pilot de avioane supersonice sau astronaute. În învăţământ, femeile care încep prin a fi primii învăţători ai copiilor lor, sunt învăţătoare în şcolile primare, profesoare în ciclul secundar şi lectori, conferenţiari sau profesoare universitare. Ele predau istorie, literatură, fizică matematică, filozofie, teologie etc. cu rezultate, de multe ori, remarcabile.... (Citiţi tot mesajul!) Autoritatea religioasă (05. 12. 2012) Autoritatea spirituală impusă asupra conştiinţelor noastre este o construcţie artificială şi falsă. Instituţiile bisericeşti îşi bazează autoritatea asupra noastră pe o interpretare total greşită a învăţăturilor lui Isus. El nu a făcut nici o diferenţă între oameni, atunci când le-a cerut să se iubească unii pe alţii, aşa cum iubeşte El. Oamenii în schimb, conform obiceiurilor şi tradiţiilor lor au început să introducă în mediile creştine ierarhia şi lupta pentru putere şi deosebiri de tot felul, chiar şi între femei şi bărbaţi. Această din urmă departajare este piatra de temelie a instituţiilor bisericeşti şi se bazează pe o interpretare greşită a epistolelor atribuite apostolului Pavel. Isus a primit pe toţi oamenii la El, în egală măsură, fără deosebiri şi fără discriminări, pe nemuri ca şi pe Evrei, pe copii ca şi pe adulţi, pe femei ca şi pe bărbaţi. Ucenicii ar fi interzis, după părerea lor, chiar şi copiilor să vină la Isus, dar El a zis:... (Citiţi tot mesajul!) Ordinea Creaţiei (05. 12. 2012) Întrucât s-a adus ca şi un contra argument la un articol al meu ideea că superioritatea bărbatului asupra femeii se bazează pe ordinea creaţiei, mă simt dator să răspund la aceasta. Se pare că în cartea Geneza a Bibliei scrie că mai întâi a fost creat bărbatul şi după aceea femeia şi din acest motiv bărbatul ar avea întâietate, faţă de femeie... (Citiţi tot mesajul!) "Hrană tare" şi "lapte" în Creştimism (05. 12. 2012) Bisericile instituţionale sunt obligate să servească mai mult ‚lapte,’ decât hrană tare, deoarece în mijlocul lor sunt mulţi Creştini „lumeşti,” care înţeleg numai de ordine şi disciplină, de autoritatea impusă asupra lor, decât de glasul lui Dumnezeu, care vorbeşte în propria conştiinţă, a celui născut din nou. În N.T. există şi hrană tare şi doresc să v-o prezint, deoarece eu mă adresez mai ales celor Aleşi şi ei mă vor înţelege. Eu nu sunt legat de lanţurile instituţionale bisericeşti, sunt liber, dau socoteală doar lui Isus despre ceea ce cred. Aş dori ca şi voi să fiţi liberi şi lucrul acesta este posibil prin cunoaşterea adevărului... (Citiţi tot mesajul!) O Persoană nu o doctrină (05. 12. 2012) Atât eu cât şi reprezentanţii Bisericii instituţionale Adventiste de ziua a 7 a, avem acelaşi scop şi anume încercăm să avertizăm omenirea asupra pericolele viitoare, care planează asupra sa şi care sunt descrise în cartea Apocalipsa lui Ioan, ultima carte a Bibliei. Diferenţa între noi este de viziune asupra Bibliei şi desigur şi asupra viitorului. Adventiştii cred că numai aceia care ţin sâmbătă, ca şi zi de odihnă, vor fi salvaţi, pe când eu, în baza textelor Bibliei, sunt convins că ţinerea zilei de odihnă, sâmbăta nu este o condiţie a mântuirii... (Citiţi tot mesajul!) În Împărăţia lui Dumnezeu nu se va ţine o zi de odihnă (01. 12. 2012) În legătură cu ţinerea sabatului zilei a şaptea eu cred că aceasta nu are cum să fie o Lege veşnică, deoarece în Împărăţia lui Dumnezeu, această Lege îşi pierde orice sens, atâta vreme cât acolo nu se va munci, ci va fi doar odihnă veşnică. Acolo cei mântuiţi nu vor munci şase zile pentru ca să se odihnească în ziua a şaptea. Pentru Evrei această Lege îşi avea un sens, căci le dădea prilejul să se gândească la Dumnezeu, cel puţin o dată pe săptămână ... (Citiţi tot mesajul!) Despre sabat şi semnificaţia sa (01. 12. 2012) Adventiştii de ziua a 7 a susţin că este necesar să ţinem o zi de odihnă şi aceasta trebuie să fie sâmbăta, în caz contrar nu putem să fim mântuiţi. Aşa au fost învăţaţi de Elen G. White şi aşa, cred ei că trebuie să fie. Trebuie să precizăm încă de la început că problema se pune de a şti dacă trebuie să ţinem o zi de odihnă sau nu, în sistemul N.T. şi dacă răspunsul este afirmativ, care este aceea zi de odihnă, este ea sâmbăta, sau este duminica? Adventiştii susţin că închinarea la Dumnezeu sâmbăta este esenţială şi că ea înseamnă o recunoaştere a autorităţii lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ei susţin... (Citiţi tot mesajul!) Adventiştii de ziua a 7 a şi miezul doctrinei lor (01. 12. 2012) Nu există nici o dovadă în Biblie că primii Creştini dintre neamuri considerau ţinerea unei anumite zile de odihnă ca fiind obligatorie. Primii Creştini, care erau Evrei convertiţi, continuau să respecte sabatul şi alte obiceiuri evreieşti. Pentru Creştinii dintre neamuri lucrurile nu erau atât de clare. Ei au dezbătut mult această problemă şi alte elemente ale tradiţiei iudaice, stare de fapt care se reflectă în scrierile apostolului Pavel. Primele scrieri ale N.T. sunt cele ale lui Pavel şi acestea sunt axate în principal pe respingerea tradiţiilor, obiceiurilor şi a Legii iudaice, atât a Legii ceremoniale, dar şi al cadrului formal, în care era exprimată Legea morală... (Citiţi tot mesajul!) Adventiştii de ziua a 7 a şi Isus (01. 12. 2012) Adventiştii sunt Evreii Noului Testament. La fel ca şi Evreii Vechiului Testament ei îl răstignesc, pentru a doua oară, pe Isus. Evreii V.T. au răstignit trupul lui Isus şi Adventiştii de ziua a 7 a răstignesc Duhul lui Isus. Cum se întâmplă acest lucru? Adventiştii nu recunosc, ca fiind de actualitate, ca având valabilitate în zilele noastre, învăţătura despre darurile Duhului Sfânt şi în consecinţă, întrucât sunt legate între ele, nici despre roade. ... (Citiţi tot mesajul!) Fecioara şi ‚curva’ cea mare (26. 11. 2012) „Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea. Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în Biserică.” (1 Corinteni 14; 34-35) „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii , nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere.” (1 Timotei 2; 12) În orice caz, fie că predică, fie că spune o poezie, fie că proroceşte, ideea este aceeaşi, adică femeia nu tace în Biserică, aşa cum recomandă una din epistolele atribuite apostolului Pavel şi textul oricum nu se respectă. Mai mult chiar, se realizează un dublu standard, care denotă ipocrizie, adică se respectă textul, dar numai pe jumătate. ... (Citiţi tot mesajul!) Argumente şi tradiţie (26. 11. 2012)  În toată lumea aceasta numai Româncele şi Rusoaicele poartă batic şi stau deoparte în Biserici şi rezultatele se văd, adică mult formalism şi puţină spiritualitate. Oare toată femeile din lume sunt ‚rătăciteţ şi numai Româncele şi Rusoaicele practică corect Creştinismul? Ce argumente biblice stau la baza comportamentului celorlalte femei creştine, din toată lumea? Există argumente foarte solide pentru care femeile din Vest, nu poartă batic şi predică de la amvon. De ce nu vrem să le cunoaştem? Pe ce bază biblică unele femei nu poartă batic? Pavel spune ca femeile să aibă capul acoperit... (Citiţi tot mesajul!) Inconsecvenţă şi ipocrizie (26. 11. 2012) „Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea. Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în Biserică.” (1 Corinteni 14; 34-35) „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii , nici să se ridice mai pe sus de bărbat, ci să stea în tăcere.” (1 Timotei 2; 12) În orice caz, fie că predică, fie că spune o poezie, fie că proroceşte, ideea este aceeaşi, adică femeia nu tace în Biserică, aşa cum recomandă una din epistolele atribuite apostolului Pavel şi textul oricum nu se respectă. Mai mult chiar, se realizează un dublu standard, care denotă ipocrizie, adică se respectă textul, dar numai pe jumătate... (Citiţi tot mesajul!) Despre locul şi rolul femeilor creştine (26. 11. 2012) „Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruiesc cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.” (1 Timotei 2; 15) Întrebarea legitimă care se pune este următoarea: Pot femeile să fie mântuite chiar dacă nu nasc fi? De exemplu, în cazul femeilor care nu se căsătoresc şi deci nu nasc copii, al acelora care sunt căsătorite, dar nasc numai fete, sau nasc un singur fiu, deci nu fii la plural, ci un fiu, în cazul femeilor, care deşi sunt căsătorite nu pot să nască din motive medicale etc., pot femeile să fie mântuite? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci care este principiul pe baza căruia aceste din urmă cazuri pot să fie mântuite? Eu consider că femeile, ale căror cazuri speciale le-am enumerat, pot să fie mântuite, pe baza principiului expus de apostolul Pavel că mântuirea se dobândeşte prin credinţa din inimi şi prin mărturisirea acestei credinţe. (Romani 10; 10)... (Citiţi tot mesajul!) Spiritele nu au gen (26. 11. 2012) Dumnezeu nu dă 'slujbe' diferite în adunările creştine, unele pentru bărbaţi şi altele pentru femei, ci oamenii care le organizează, repartizează funcţiunile, în acest mod. Dumnezeu dă Duhul Sfânt la oameni, fără deosebire de gen. După părerea mea, nu se poate demonstra că lucrurile stau altfel şi că darurile Duhului Sfânt sunt distribuite ţinând cont de genul persoanei. Unde scrie acest lucru? A se vedea 1 Corinteni cap. 12. Funcţiunile în Biserici corespund întocmai cu darurile Duhului Sfânt. Ce face un bărbat este diferit de cea ce face o femeie, chiar şi biologic vorbind, de exemplu, bărbaţii nu nasc copii, doar sunt parte la conceperea lor. ... (Citiţi tot mesajul!) Dublu standard (26. 11. 2012) „Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi Legea. Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în Biserică.” (1 Corinteni 14; 34-35) Pavel prezintă un dublu standard. După ce se luptă, în mai toate epistolele sale, cu Legea, afirmând că nu prin Lege suntem mântuiţi, ci prin credinţă, atunci când este vorba despre femei, se răzgândeşte şi orice argument este bun, pentru a reduce femeile la tăcere, chiar şi acela care este dedus din Lege. Cum adică? ... (Citiţi tot mesajul!) Principiul fundamental al Creştinismului (26. 11. 2012) Biblia este mai greu de înţeles atunci când anumite texte se contrazic între ele. De exemplu: "Toţi care aţi fost botezaţi pentru Cristos, v-aţi îmbrăcat cu Cristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus. (Galateni 3; 27-28) Principiu fundamental al Creştinismului este următorul: "Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire ... (Romani 10; 10) Este acest principiu valabil numai pentru bărbaţi sau este valabil şi pentru femei? Eu cred că este valabil, în egală măsură, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei, deoarece nu se poate ca pentru bărbaţi salvarea să vină prin credinţă, dar pentru femei să vină prin naşterea de fii. De ce nu? ... (Citiţi tot mesajul!) Instituţiile bisericeşti construiesc o pavăză falsă (26. 11. 2012) Instituţiile bisericeşti sunt forma prin care spiritualitatea creştină s-a adaptat şi se adaptează la lume. Ele au fost mai întâi de toate „braţul înarmat” al Creştinilor, protecţia lor, după ce iniţial au fost persecutaţi pe nedrept în timpul diferitelor perioade de persecuţie, din Imperiul Roman. Atunci când Împăratul Constantin a creat oportunitatea, Creştinii din Imperiu Roman au preluat puterea politică şi au creat un scut invincibil de protecţie, în jurul celor credincioşi. Aceştia nu au mai fost măcelăriţi de romani, dar treptat şi-au pierdut vigoarea şi puritatea credinţei. Ostilitatea care a întărit credinţa Creştinilor, în perioadele de persecuţie a fost înlocuită cu puterea asupra membrilor altor religii, pe care Creştinii i-au tratat la fel cum au fost ei trataţi de către Romani... (Citiţi tot mesajul!) Locul unde se poate vedea şi simţi adevăratul Creştinism (26. 11. 2012) Atunci când intrăm într-o organizaţie religioasă, am dori să vedem ceva din practica învăţăturii lui Isus şi, de cele mai multe ori nu vedem. De ce? Deoarece instituţiile bisericeşti nu aplică în organizarea şi funcţionarea lor învăţăturile lui Isus. Cel mai mare nu este cel mai mic şi Creştinii din acel loc nu sunt gata să îşi dea viaţa unii pentru alţii. Bisericile instituţionale nu sunt raiul pe pământ, aşa cum doresc să ne convingă pe noi. Ele au mistificat imaginea Raiului, pentru ca acesta să semene cu ele, în loc să se adapteze ele la învăţătura despre frumuseţea Raiului, a lui Isus. În Rai, ştim de la Isus, ne vom iubi sincer, fără să ne luptăm pentru favoruri sau putere. Ne vom înţelege profund pe noi înşine şi unii pe alţii. În Rai vom descoperi cât de aproape suntem de Dumnezeu şi vom fi dumnezei, împreună cu El... (Citiţi tot mesajul!) Relaţia personală cu Dumnezeu (20. 11. 2012) Este necesar ca, fiecare din noi, să stabilim propria noastră relaţie personală cu Dumnezeu. Nici chiar Biblia nu poate fi înţeleasă, în spiritul ei, de către aceia care nu au Duhul lui Cristos. În mod special, scrierile N.T. nu pot fi înţelese cu o înţelepciune omenească, căci ele trebuiesc judecate duhovnicesc. (1 Corinteni 2; 12-13) Cine nu are Duhul lui Cristos nu poate înţelege N.T. corect şi această afirmaţie explică de ce foarte mulţi Creştini se rătăcesc spiritual, cu Biblia în mână. Ei urmează cea ce îi învaţă alţii, de regulă Bisericile instituţionale, doctrine şi dogme construite de către instituţia bisericească şi nu urmează, în mod direct, Persoana lui Cristos. Ei încearcă să înţeleagă, de multe ori fără succes, ce s-a întâmplat acum 2000 de ani cu Isus, dar nu reuşesc deoarece ei urmează doar scrierile vechi, care au suferit ne numărate transcrieri. Ei nu îl cunosc pe Cristos, care este viu în momentul de faţă şi pentru totdeauna, deoarece ei încearcă să îl cunoască doar din carte şi nu din realitate... (Citiţi tot mesajul!) "Piatra" fundamentală a Bisericii Unice şi "pietrele" instituţiei bisericeşti (19. 11. 2012) Există o discrepanţă între evanghelii cu privire la momentul în care ni se spune că Isus l-a numit Petru, adică piatră sau stâncă, pe Simon, ucenicul Lui. În Ioan 1; 42 ni se spune că Isus l-a numit pe Simon cu numele Petru (Cephas sau Chifa), de origine aramaică, unde este Kepha, atunci când l-a întâlnit prima data. Faptul că Isus l-a numit pe Simon cu numele Petru este un argument că Isus a dorit să înfiinţeze o instituţie religioasă, care să se numească Biserică? „Şi l-a dus la Isus. Isus l-a privit şi i-a zis: << Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa >>, (care, tălmăcit, însemnează Petru)” (Ioan 1; 42) În evanghelia după Matei ni se relatează că Isus l-a numit pe Simon cu numele Petru mult mai târziu, atunci când, acesta din urmă, l-a recunoscut pe El ca Fiind Fiul lui Dumnezeu. Este ca şi cum Isus l-a numit pe Simon cu numele Petru tocmai pentru că acesta din urmă l-a recunoscut pe El ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Când l-a numit Isus pe Simon cu numele Petru, atunci când l-a văzut pentru prima dată sau când Simon l-a recunoscut pe El ca fiind Fiul lui Dumnezeu?... (Citiţi tot mesajul!) Piatra din capul unghiului este Isus şi nu Petru (15. 11. 2012) Nu este Petru piatra de temelie a Bisericii, ci Duhul Sfânt care l-a animat pe Petru atunci când a spus: Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu. Piatra din capul unghiului, pe care stă Biserica lui Dumnezeu este Isus şi nu Petru. Adevărata Biserică a lui Dumnezeu stă pe „Piatra de temelie” care este Isus dar instituţia bisericească Romano Catolică şi toate instituţiile bisericeşti, care au decurs din ea stau pe ‚piatra’ care este Petru. Între cele două este o mare diferenţă. Când spun instituţii bisericeşti mă refer la toate organizaţiile şi structurile religioase, făurite de oameni şi pe care ei le numesc Biserică. Organizarea, prevăzută de către N.T., a Bisericii, în păstori, apostoli, proroci, ş.a.m.d., se adresează la Biserica Spirituală Unică, în care toate aceste misiuni sunt distribuite între credincioşi aşa cum doreşte Dumnezeu, nu aşa cum hotărăsc oamenii... (Citiţi tot mesajul!) Ce "este scris" că a spus Isus şi ce a spus El în realitate (09. 11. 2012) Evanghelia după Marcu se termină în textele cele mai apropiate de original, în primele manuscrise, la cap 16 cu versetul 8 şi versetele de la 9-20, care conţin celebrul fundament al tuturor confesiunilor Neo-protestante, adică versetul de la cap. 16 cu 16, este o adăugire ulterioară ne autentică. „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.” (Marcu 16; 16) Credinţa este un dar a lui Dumnezeu, deci nu poate fi osândit decât acela care a primit acest dar şi l-a refuzat. Cei care nu au primit darul credinţei nu au cum să creadă din natura lor umană, deoarece pentru oamenii fireşti propovăduirea crucii este o nebunie. (1 Corinteni 1; 21-23)... (Citiţi tot mesajul!) Împotriva religiei şi pentru Isus (03. 11. 2012) Bisericile instituţionale sunt o expresie a diversităţii de opinii umane asupra lui Dumnezeu. Nici chiar evangheliile nu sunt identice între ele, în toate detaliile, dar toate spun acelaşi lucru şi anume că omul poate ajunge asemenea lui Dumnezeu, la chip şi la asemănare, cu condiţia ca individul în cauză să urmeze exemplul lui Isus. Toţi putem să devenim fraţii şi surorile lui Isus. (Romani 8; 29) Fiecare să pună în prim plan valorile spirituale şi nu pe cele materiale şi mai presus de orice dragostea sinceră pentru Dumnezeu şi pentru oameni. Ce au făcut Bisericile instituţionale din aceste valori? Au construit nişte organizaţii puternice şi autoritare, care ne învaţă şi ne impun, ce se credem şi ce să nu credem. Aceste organizaţii, Bisericile instituţionale de astăzi, sunt cu ochii pe noi, ne caută şi ne urmăresc, nu ne iubesc, nici o organizaţie nu poate iubi, pentru că nu are sentimente, ci doar interese. Toate aceste organizaţii reprezintă religia organizată, împotriva cărora ne declarăm, atunci când susţinem că suntem împotriva religiei.... (Citiţi tot mesajul!) Isus şi instituţiile bisericeşti (26. 10. 2012) Nu am găsit nicăieri în Biblie demonstraţia faptului că Isus a dorit să iniţieze o instituţie bisericească, o organizaţie stabilă pe care să o numească Biserica Sa. Isus a dorit şi doreşte să aducă Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Tot El a spus că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul nostru. (Luca 17; 21) Adică Împărăţia lui Dumnezeu nu se manifestă într-o Biserică instituţională sau alta, ci înăuntru fiinţelor celor credincioşi. Dacă noi, fiecare din noi constituim împreună Biserica lui Cristos, o parte importantă din Împărăţia lui Dumnezeu, ce sunt instituţiile bisericeşti şi ce rol au ele? Bisericile instituţionale nu reprezintă Împărăţia lui Dumnezeu, ci doar o formă de organizare a celor păcătoşi în vederea pregătirii lor pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Când Isus a spus că îşi va clădi Biserica Sa El nu s-a referit la clădiri legate prin mortar, sau alte structuri materiale, nici la organizaţii religioase, ci s-a referit la o construcţie spirituală, adică o suprastructură în care legăturile dintre entităţi sunt asigurate de relaţii spirituale... (Citiţi tot mesajul!) Dragostea de natură divină exclude autoritatea instituţională (15. 10. 2012) Acolo unde este autoritate între oameni, acolo este Satana. Principiile satanice presupun tocmai dorinţa de a exercita o autoritate impusă, în probleme spirituale. Atunci cât cei mai mulţi doresc să dobândească această putere, această autoritate, atunci se naşte lupta şi de aici se dezvoltă principiile satanice. De ce îşi doreşte fiecare să obţină puterea, autoritatea? Pentru că într-un climat în care domină autoritatea instituţiilor bisericeşti, a fi liber, a te putea manifesta şi împlini pe tine însuţi presupune, în mod necesar a deţine puterea, deci autoritatea. Dacă nu eşti la putere, nu te ascultă nimeni, nu te bagă nimeni în seamă, eşti un plebeu, un Creştin de rând. Isus ne-a învăţat altceva. Dragostea, pentru Creştini, trebuie să fie înaintea autorităţii şi singura autoritate posibilă este aceea care este acceptată din iubire. Cine crede în Dumnezeu de frica iadului, treaba lui sau a ei, dar acceptarea autorităţii lui Dumnezeu, în mod autentic, este acceptarea autorităţii sale din dragoste... (Citiţi tot mesajul!) Ce se poate reproşa instituţiilor bisericeşti? (06. 10. 2012) Ele nu arată imaginea lui Dumnezeu, ci imaginea lumii. Ierarhia pe care o desfăşoară acestea nu este modul de organizare al Împărăţiei Cerurilor. În Împărăţia lui Dumnezeu, cel mai mic este cel mai mare şi cel care doreşte să fie cel mai mare trebuie să fie slujitorul tuturor. (Matei 23; 11) Fiecare trebuie să nu se uite la foloasele sale, ci la foloasele altuia. (Filipeni 2; 1-5) În cinste, fiecare trebuie să dea întâietate altuia, şi fiecare trebuie să îl privească pe celălalt mai presus decât pe sine însuşi. Acestea sunt valorile Împărăţiei Cerurilor şi ele nu sunt deloc desfăşurate prin modul de organizare al Bisericilor instituţionale. În loc să arate celor credincioşi o imagine, chiar şi imperfectă, a Împărăţiei Cerurilor, Bisericile instituţionale, prin autoritarismul lor ne arată aceeaşi faţă a lumii, pe care ne-o arată orice instituţie umană. Conducerea autoritară a acestor instituţii bisericeşti şi impunerea unor doctrine şi dogme religioase asupra membrilor lor, fac ca instituţiile bisericeşti să se deosebească radical de învăţătura pe care Isus a dat-o ucenicilor Lui şi tuturor acelora care au crezut prin propovăduirea lor. Principiile Împărăţiei lui Dumnezeu şi acelea ale adevăratei Lui Biserici sunt radical diferite, faţă de principiile Bisericilor instituţionale... (Citiţi tot mesajul!) Instituţiile bisericeşti şi noi (29. 09. 2012) Participarea la activitatea instituţiilor bisericeşti este doar o etapă în parcursul nostru spiritual şi nu cea mai importantă. Facem parte cu toţii, la începutul drumului nostru în credinţa creştină, din una sau din altă instituţie bisericească. Suntem fie Ortodoxi, Romano Catolici, Protestanţi, Reformaţi, Baptişti, Evanghelişti, Penticostali, etc. Cu toate acestea, nu această participare ne defineşte, ci ceea ce este definitoriu, pentru credinţa noastră creştină, este chiar această credinţă a noastră, adică credinţă personală şi în nici un caz credinţa oficială a instituţiei bisericeşti, de care aparţinem. Nu suntem mântuiţi în baza credinţei, manifestată şi exprimată public, de către o Biserică instituţională sau alta, ci suntem salvaţi prin credinţa noastră proprie, personală, care de multe ori, nu se suprapune perfect peste nici o doctrină sau sistem de dogme, ale nici unei instituţii bisericeşti. Trebuie să ne bazăm pe credinţa noastră proprie căci credinţa noastră ne mântuieşte, nu credinţa vreunei Biserici instituţionale, oricare ar fi aceasta. (Luca 17; 19)... (Citiţi tot mesajul!) Instituţiile bisericeşti şi fiara din Cartea Apocalipsa lui Ioan (29. 09. 2012) Eu nu vă spun să nu mergeţi în adunările voastre sau în Bisericile voastre locale, eu vă spun mergeţi dar priviţi-le cu alţi ochi, adică cu ochi duhovniceşti, nu doar lumeşti. Nu vă părăsiţi adunările voastre este un îndemn biblic, dar va veni o vreme când va trebuie să le abandonaţi, pentru a nu vă face părtaşi la păcatele lor. "Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: "Ieşiţi din mijlocul ei, poporul meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! (Apocalipsa lui Ioan 18; 4). Ea este "instituţia bisericească" în care se practică autoritatea omenească, în probleme spirituale şi în care se încearcă a se domina conştiinţele celor credincioşi. Când va trebui ieşit din ea? Vom vedea împreună, pe măsură ce istoria se va derula înaintea noastră. Am să vă ţin la curent cu ceea ce îmi permite Dumnezeu să înţeleg... (Citiţi tot mesajul!) Model de funcţionare a primelor comunităţi creştine (25. 09. 2012) Deosebirea dintre Creştinismul ne instituţional şi cel instituţional, dintre Bisericile apostolice timpurii şi Biserica instituţională apărută, după ce Creştinismul a devenit religie oficială a Imperiului Roman, constă în aceea că în primele Biserici creştine, elementul spiritual era mult mai prezent. Exista un risc, de a fi Creştin. Mă refer la riscul martirajului. Aceasta se întâmpla deoarece, în perioada apostolilor veneau la Dumnezeu cei cu adevărat chemaţi de El. După ce religia creştină a devenit oficială şi majoritară oamenii au fost condiţionaţi să devină Creştini, pentru a putea ocupa anumite funcţii în armata sau administraţia imperială romană, Biserica instituţională creştină s-a umplut de oportunişti. Aceştia erau oameni care credeau în Dumnezeu doar pentru ca să le meargă lor bine. Bisericile instituţionale sunt pline de oportunişti şi în ziua de astăzi, ei constituie majoritatea şi hotărăsc direcţia de dezvoltare a instituţiilor lor bisericeşti. Iată, mai jos, un model aproximativ al modului în care erau organizate şi se desfăşurau adunările primelor Biserici creştine... (Citiţi tot mesajul!) Isus şi religia organizată (10. 08. 2012) Dacă ar fi vrut, Isus ar fi putut evita orice controversă, pe care a avut-o cu instituţia religioasă ebraică. De exemplu, El ar fi putut să aştepte până duminică sau luni, pentru a vindeca pe bolnavi şi în felul acesta ar fi evitat să fie acuzat de încălcarea Sabatului. S-ar fi putut spăla pe mâini, înainte să mănânce, spălare ritualică şi ar fi evitat criticile funcţionarilor religioşi. Dar El nu a făcut aşa, El a scuturat din temelii instituţia religioasă, întru-un fel, provocând tradiţiile sale greşite. Personal, fac exact acelaşi lucru ‚scutur’ din temelii instituţiile bisericeşti, deoarece ele au introdus „pe uşa din spate,” tocmai ceea ce Isus a vrut să elimine şi anume, formalismul excesiv, sacrificarea individului de dragului regulilor rigide, concentrarea asupra intereselor instituţiei şi nu pe interesele veşnice ale celor credincioşi. Aş putea să evit din mesajele mele problemele spinoase, pentru a încerca să mulţumesc pe toată lumea, dar nu am de gând să fac aşa ceva, pentru că modelul pe care trebuie să îl urmăm este Isus şi nu oamenii... (Citiţi tot mesajul!) Din nou despre inspitaţia textelor Bibliei (04. 08. 2012) Deoarece am abordat tematica inspiraţiei textelor Bibliei şi în special a N.T. am să dezvolt această temă, de data aceasta folosind cât mai multe materiale bibliografice, care să poată să fie consultante şi de cititori. Acest lucru mi se pare necesar, pentru a elimina orice confuzie, în legătură cu acest subiect şi a exclude orice concluzie greşită sau răuvoitoare a unora care nu înţeleg sau nu vor să înţeleagă cât de ataşat sunt de principiul inspiraţiei de către Dumnezeu a învăţăturilor N.T. Singura deosebire, una esenţială, este aceea că eu consider că Dumnezeu a inspirat pe scriitorii N.T. turnând în inima lor dragostea spirituală şi arătându-le esenţa Creştinismului, pe care aceştia au exprimat-o apoi cu cuvintele lor. Unele instituţii bisericeşti însă preiau textele N.T. mecanic, literal, făcând abstracţie de contextul istoric şi lingvistic în care au fost scrise şi pun accentul mai mult pe expresiile literale folosite, decât pe spiritualitatea pe care o conţin... (Citiţi tot mesajul!) Câtă inspiraţie conţin textele Noului Testament - continuare (19. 07. 2012) Pentru a fi mai bine înţeles, este indicat ca mesajul de faţă să fie citit ca o continuare a unui alt mesaj intitulat „Despre cât de multă inspiraţie conţin textele Noului Testament” şi care se află deja publicat pe site-ul www.bisericaspiritualaunica.com Departe de mine intenţia de a susţine că textele N.T., nu conţin inspiraţia lui Dumnezeu. Ceea ce afirm eu este faptul că aceste texte nu au fost dictate de Dumnezeu, cu scopul determinat ca acestea să reprezinte împreună o singură carte, care singură să exprime voia Sa. Dumnezeu se face cunoscut în multe feluri, în primul rând, se face direct cunoscut, prin experienţă spirituală, celor care îl caută, în mod sincer şi care sunt cunoscuţi de El, dar şi prin natura şi universul de care aparţinem. Dumnezeu se face cunoscut şi prin textele N.T. doar pentru că acestea au fost scrise de oameni care l-au cunoscut pe El şi fiind în legătură cu El, au fost inspiraţi de El. Biblia canonizată conţine o colecţie de texte care ulterior scrierii lor, adică în secolul al IV lea e.n. au fost selectate şi canonizate. Procesul de selecţie a început mai devreme, adică la sfârşitul secolului al II lea e.n. Prin urmare, aceste texte nu au fost scrise de la început cu intenţia de a fi cuprinse într-o singură carte şi din acest motiv ele nu sunt făcute să se potrivească perfect între ele, deci numeroasele nepotriviri sunt explicabile şi prin aceea că ele nu reflectă o singură doctrină sau învăţătură religioasă... (Citiţi tot mesajul!) Despre cât de multă inspiraţie conţin textele Noului Testament (11. 07. 2012) „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3; 16-17) Problema este că acest text, care este cuprins în N.T., mărturiseşte despre sine însuşi că este insuflat de Dumnezeu. Isus însă a spus că nu putem să avem garanţii atunci când cineva şi adaug eu, ceva emite pretenţii despre sine însuşi. „Dacă Eu mărturisesc despre Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată.” (Ioan 5; 31) De fapt acest text, care se află în 2 Timotei 3; 16-17 este situat în conţinutul unei epistole care este considerată de aproape toţi cercetători N.T., ca ne fiind scrisă de apostolul Pavel. În acest context, ce încredere putem să avem într-un text care se află într-o epistolă care nu aparţine celui care pretinde ea că aparţine? Nici o încredere. De ce? Pentru că teologia pe care o conţine epistolele 1 şi 2 Timotei nu este aceeaşi, este chiar opusă teologiei pe care a susţinut-o apostolul Pavel şi la care subscriu şi eu personal, adică aceia a îndreptăţirii prin credinţă, nu doar prin fapte. De exemplu, în 1 Timotei cap. 2, cu versetul 15, ni se comunică că femeile vor fi mântuite prin naşterea de fii, dar această învăţătură se opune drastic atât învăţăturii lui Isus, cât şi celei prezentată de Pavel... (Citiţi tot mesajul!) O revoluţie spirituală - Cum putem să schimbăm ceva esenţial în România? (11. 07. 2012) Misionarismul actual în România este dictat de raţiuni instituţionale şi nu de o reală grijă faţă de viitorul veşnic al oamenilor. Persoane izolate sunt rupte de Biserica instituţională Ortodoxă, Romano Catolică, sau Greco Catolică şi sunt convinse că trebuie să se boteze în apă când sunt mature, deoarece botezul lor s-a făcut în lipsa unei decizii personale, bazată pe discernământul personal. Aceste persoane mai sunt convinse că închinarea la Dumnezeu, în faţa icoanelor, sau a statuilor, care îl reprezintă pe Isus, înseamnă idolatrie şi că deci se impune cu necesitate ca orice credincios să renunţe la acest obicei ‚greşit.’ Aceste argumente par a fi extrem de convingătoare în faţa unor persoane ne pregătite din punct de vedere teologic şi aceste persoane sfârşesc prin a fi ‚mutate’ dintr-o instituţie bisericească în altă instituţie bisericească, fără ca mare lucru să se întâmple. Adevărata Biserică a lui Dumnezeu nu este o instituţie bisericească, sau alta, este o realitate spirituală, care se situează în interiorul fiinţelor umane, acolo unde locuieşte Dumnezeu... (Citiţi tot mesajul!) Intoleranţa religioasă în Creştinism (20. 06. 2012) Eu nu pot să spun cu siguranţă absolută dacă cea mai bună variantă de botez în apă este cea a copiilor sau cea a adulţilor, dar pot să spun cu siguranţă că trebuie să respectăm convingerile fiecăruia, în această privinţă şi în toate celelalte aspecte ale vieţii spirituale. Credinţa creştină se bazează pe convingeri proprii şi nu pe „adevăruri absolute.” Desigur că pentru orice Creştin faptul că Isus este Calea, Adevărul şi Viaţa este un adevăr cu valoarea absolută. Eu mă refer însă la relativitatea adevărurilor doctrinale, care se pretind a fi „adevăruri absolute.” Acestea din urmă nici nu există şi oricine afirmă că posedă astfel de „adevăruri absolute” minte. În Biblie, în Marcu 16 cu 16, scrie că cine crede şi se va boteza va fi mântuit dar acest text nu a existat în primele manuscrise ale evangheliei după Marcu şi deci nici în manuscrisele originale, după care aceste prime copii au fost făcute. Textul original al evangheliei după Marcu s-a pierdut, aşa cum nu mai există nici celelalte texte ale N.T. Isus nu a spus aceste cuvinte, adică cele cuprinse în Marcu 16 cu 16 şi ele nu se regăsesc nici în celelalte trei evanghelii. Ştim că trebuie să parcurgem botezul în apă, dar ca să fim sinceri, în afara textului ne autentic din evanghelia după Marcu 16 cu 16, nu avem altă bază Biblică care să impună cu toată fermitatea principiul că numai botezul în apă al maturilor este cel valabil. Cine crede însă cu convingere că aşa stau lucrurile şi că numai botezul în apă al maturilor este cel valabil, este un drept care trebuie respectat şi nimeni nu poate să îl tăgăduiască... (Citiţi tot mesajul!) Cine poate să nu mai păcătuiască? (01. 06. 2012) Nici un om pe pământ nu poate să nu mai păcătuiască atâta vreme cât încă este motivat de natura sa umană. De ce? Pentru că fiecare om este păcătos, în ochii lui Dumnezeu, tocmai datorită naturii sale umane. Păcatul locuieşte în noi, în genele noastre, în structura noastră ceea mai profundă. Nu este vorba aici de marile păcate, de infracţiuni, de la care fiinţa umană se poate abţine chiar şi atunci când este dinamizat de natura specific umană. Se poate demonstra fără greşeală că există destule persoane care nu au săvârşit niciodată în viaţa lor, fapte penale grave şi aceasta fără să aibă o credinţă religioasă deosebită, sau chiar fiind necredincioşi... (Citiţi tot mesajul!) Textul de bază pentru botezul în apă la maturitate (22. 05. 2012) Evanghelia după Marcu se termină în textele cele mai apropiate de original, în primele manuscrise, la cap 16 cu versetul 8 şi versetele de la 9-20, care conţin celebrul fundament al tuturor confesiunilor Neo-protestante, adică versetul de la cap. 16 cu 16, este o adăugire ulterioară ne autentică. „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.” (Marcu 16; 16) Credinţa este un dar a lui Dumnezeu, deci nu poate fi osândit decât acela care a primit acest dar şi l-a refuzat. Cei care nu au primit darul credinţei nu au cum să creadă din natura lor umană, deoarece pentru oamenii fireşti propovăduirea crucii este o nebunie. (1 Corinteni 1; 21-23) Marea majoritate a cercetătorilor N.T. susţin cu dovezi clare faptul că evanghelia lui Marcu se sfârşeşte la capitolul 16 cu versetul 8. Versetele 9-20 reprezintă adausuri ulterioare şi acest lucru se poate observa din faptul că cele mai vechi manuscrise ale evangheliei după Marcu nu conţin textul de la cap. 16 versetele 9-20. Cu toate acestea cultele Neo-protestante, susţin cu tărie că numai botezul în apă la maturitate este cel valabil şi aceasta în baza versetelor 15 şi 16, din capitolul 16... (Citiţi tot mesajul!) Întoarcerea la Cristos (18. 05. 2012) Eu propovăduiesc întoarcerea la Cristos, nu doar la Biblie şi nu doar la primele comunităţi creştine, aşa numita Biserică apostolică. De ce? Am constatat că este nevoie de o continuare a Reformei, pe linia marilor reformatori ai Creştinismului, dar ducând Reforma lor mai departe, ceea ce însemnă întorcerea cu totul la original adică la Isus. Reformatorii propăvăduiesc întoarcerea la Biblie şi acesta este un lucru bun, dar în Biblie este deschisă calea pentru o multitudine de interpretări şi aceste interpretări transformate în doctrine şi dogme religioase, se contrazic între ele. În Biblie par a exista mai multe teologii şi chiar dacă am face eforturi uriaşe să prezentăm N.T. ca pe un tot unitar, totuşi deosebirile rămân şi se impun la o cercetare mai atentă. Un exemplu ar fi deosebirea între doctrina îndreptăţirii prin credinţă şi atitudinea faţă de femei abordată în anumite texte biblice. Pe de o parte, ni se spune că în Cristos nu mai există, din punct de vedere spiritual, nici o deosebire între femei şi bărbaţi, iar pe de altă parte în epistola către Timotei ni se spune că femeile sunt mântuite numai prin naşterea de băieţi, nu fete şi numai dacă aceştia stăruiesc în credinţă... (Citiţi tot articolul!) Este mai ferice să dai decât să primeşti (12. 05. 2012) Ce fel de Dumnezeu avem? Este unul care consideră că „a da” este mai mulţumitor decât a primi. (Faptele Apostolilor 20: 35) De aici se pot trage o multitudine de concluzii. În primul rând, imaginea conform căreia Dumnezeu este un stăpân absolut, care solicită de la noi o ascultare oarbă, se dovedeşte, o dată în plus, a fi una falsă. Dumnezeu nu aşteaptă de la noi să îi dăm nimic, ci doreşte ca El să ne dea nouă comorile sale de înţelepciune şi cunoaştere. Dumnezeu are nevoie de persoane care ştiu să primească şi care apreciază ceea ce primesc. Tatăl Ceresc nu este o Persoană egoistă care aşteaptă de la noi să îi acordăm slavă, laude şi alte forme de recunoaştere, care să îi producă mulţumire de Sine. Asta cred cei mai mulţi oameni că are nevoie Dumnezeu, deoarece asta au nevoie ei personal şi aşa ar proceda ei, dacă ar fi atotputernici. Pentru o mare majoritate de credincioşi Dumnezeu este un fel de extensie a persoanelor lor, o proiecţie a ceea ce îşi imaginează ei că este Dumnezeu. Se întâmplă acest fenomen deoarece ei nu citesc cu atenţie Biblia... (Citiţi tot mesajul!) Asemănări şi deosebiri  între B.S.U. şi Biserica Adventistă (11. 07. 2012) Biserica Spirituală Unică este o entitate spirituală şi nu instituţională în timp ce Biserica Adventistă este organizată ca şi o instituţie bisericească, care are o anumită interpretare a Bibliei, care trebuie adoptată, în mod obligatoriu, de membrii ei. Biserica Spirituală Unică, sau Biserica celor născuţi din nou, sau Biserica celor născuţi din Spirit, denumirile sunt echivalente, este formată din toţi membrii născuţi din nou, din toate Bisericile instituţionale, adică din toate confesiunile creştine care se află într-o legătură personală cu Cristos şi care sunt scrişi în cartea vieţii încă de la întemeierea lumii. (Ioan 3; 3,5; Apocalipsa lui Ioan 17; 8) Biserica Spirituală Unică recunoaşte adevărurile biblice care vorbesc despre faptul că neprihănirea celui credincios se dobândeşte prin credinţa în Cristos şi nu prin faptele Legii. (Romani 3; 21-22; Romani 10; 9; Galateni 2; 16; 3; 1-14; Efeseni 2; 8;) Sabatul zilei a şaptea este o parte centrală din Legea celor zece porunci, dar în Noul Testament toate poruncile se cuprind în una singură. Legea a fost dată poporului evreu pentru ca acesta să se conducă după ea. Dumnezeu a dorit un popor curat, sfânt, iar, în acest sens, Legea îl ghida în direcţia bună. Ca şi evreilor, creştinilor li se cere să aibă o lege şi să se ghideze după ea, ştiind că, împlinind această lege, fac voia lui Dumnezeu. Legea creştinului este legea iubirii. Pavel spune în Epistola către Romani: ”De fapt, să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Rom. 13:9). La fel spune şi în Epistola către Galateni: „Toată legea se cuprinde într-o singură poruncă: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Gal. 5:14). Legea iubirii, după Cristos, este scrisă în inima noastră de către Duhul. (Romani 5; 5) Cultivând dragostea de celălalt, urmărind aşadar o poruncă, una singură, cea a iubirii, Creştinul împlineşte prescripţiile Legii morale... (Citiţi tot mesajul!) Mântuirea vine prin credinţă şi nu prin momentul botezului în apă (06. 05. 2012) În viziunea mea, ambele forme de botez în apă, adică atât botezul în apă al copiilor cât şi botezul în apă al maturilor este în egală măsură valabil. Ceea ce susţin eu, în baza Bibliei, este că momentul la care se înfăptuieşte botezul în apă nu are nici un fel de importanţă din punctul de vedere al mântuirii. Fie că suntem botezaţi ca şi copilaşi, fie că suntem botezaţi la maturitate avem, în egală măsură şansa de a fi mântuiţi. Nu aceasta face deosebirea între Creştini, ci naşterea din nou. Cu nici un chip nu vom vedea Împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu vom fi născuţi din nou. (Ioan 3; 3,5) Am prezentat nenumărate argumente, bazate pe Biblie, pentru care consider că şi botezul în apă al copiilor, ca şi cel al maturilor, are susţinere biblică. Toate aceste argumente se găsesc în cartea „Biserica celor născuţi din Spirit şi Bisericile corporatiste–Creştinism spiritual şi religie instituţională,” care se află pe situl www.bisericaspiritualaunica.com Pentru problema botezului în apă a se vedea cap. 10. Din păcate problema botezului în apă a divizat foarte mult Creştinismul, cu toate că aceasta nu este, nici pe departe, o problemă atât de importantă încât să merite un astfel de statut. O problemă cu mult mai importantă este aceea a botezului cu Duhul Sfânt deoarece botezul acesta nu poate fi îndeplinit decât de Dumnezeu. (Ioan 16; 5-15; Faptele Apostolilor 2; 1-21; 10; 45-48) Nici un om de pe pământ nu poate boteza un alt om cu Duhul Sfânt atunci când doreşte el sau ea... (Citiţi tot mesajul!) Mântuirea prin credinţă şi dragoste (23. 02. 2012) Isus a murit pentru noi pe cruce. Ce înseamnă aceasta? El s-a sacrificat în locul nostru şi în beneficiul nostru, de bună voie, pentru...... Pentru ce? Aceasta este marea întrebare, ce dobândim în urma sacrificiului său. Dobândim o îndreptăţire, un har, care nu este condiţionat de credinţa noastră, dar care devine eficient pentru noi atunci când credem în acest har. Din acest punct de vedere harul este universal în sensul că acesta este valabil pentru toţi cei care au crezut, cred sau vor crede în Dumnezeu. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3; 16) Cu alte cuvinte, prin credinţă avem acces la Dumnezeu, un acces complet liber şi garantat. Acest acces însă nu înseamnă automat că toţi cei care îl au se şi folosesc corect de el. Darul fără plată a lui Dumnezeu nu depinde de credinţa noastră. (2 Timotei 2; 13) Când avem credinţă personală în Dumnezeu acest dar ne conferă avantajul că suntem primiţi de Dumnezeu, căci fără moartea lui Isus păcatele noastre ne-ar fi despărţit de El, în mod iremediabil. Cu toate aceste, s-ar putea ca acest acces să nu ne folosească la nimic, dacă credinţa noastră nu este urmată de naşterea din Dumnezeu... (Citiţi tot mesajul!) O nouă reformă a Creştinismului (18. 02. 2012) Această reformă presupune înlocuirea autorităţii instituţionale cu principiul dragostei creştine care este exact opusul acestui tip de autoritate, cea de care beneficiază Bisericile instituţionale. Cu alte cuvinte, instituţiile bisericeşti ca atare nu vor dispare dar vor fi socotite, din ce în ce mai mult, ca un factor secundar pentru mântuirea omului. Factorul principal este însăşi Dumnezeu şi El trebuie să ocupe locul principal în viaţa credinciosului şi nu Bisericile instituţionale. Biserica nu este un intermediar între om şi Dumnezeu şi cu atât mai puţin nu îl înlocuieşte pe El. Adevărata Biserică a lui Dumnezeu este colectivitatea tuturor celor mântuiţi, nu este cale către mântuire. Calea către mântuire este Cristos. Nu Biserica este aceea care ne conduce la mântuire, ci Isus Cristos, care locuieşte în fiinţele noastre, dacă locuieşte în acel loc. Dacă nu are cineva Duhul lui Cristos nu este al Lui. (Romani 8; 9)  Dragostea de natură divină este opusul autorităţii, în probleme spirituale, întrucât ea se bazează pe sacrificiul de sine şi nu pe impunerea unor doctrine sau dogme religioase... (Citiţi tot mesajul!) Necesitatea şi strategia unei revoluţii spirituale (16. 02. 2012) În România cetăţenii sunt în plină desfăşurare a unei revoluţii sociale dar pentru ca aceasta să reuşească şi să îşi atingă obiectivele aşteptate este nevoie ca ea să fie dublată de o revoluţie spirituală, care să producă o profundă schimbare de mentalitate. Realizarea unei astfel de mişcări se poate baza pe o strategie în câteva puncte, pe care o voi expune în continuare. Prozelitismul religios nu este soluţia corectă. În mod concret, oamenii sunt desprinşi de apartenenţa la o instituţie bisericească pentru a deveni membrii la o alta, dar nimic nu se schimbă. Toate Bisericile instituţionale, dintr-un punct de vedere, sunt la fel. Acestea pun interesele instituţionale înaintea intereselor spirituale ale membrilor lor. Lucrul acesta este probabil un truism, deoarece el este generat de însăşi natura acestor instituţii bisericeşti, sau Biserici corporatiste. Investirea unei energii importante pentru a îi convinge pe oameni că o doctrină este mai ‚adevărată’ decât alta nu este un lucru eficient. Iată deci care sunt cele câteva puncte de referinţă... (Citiţi tot mesajul!) Despre unicitatea Bisericii lui Dumnezeu (01. 06. 2012) Cu toate că existenţa unei singure Biserici a lui Dumnezeu este un adevăr foarte bine demonstrat în Biblie, nu se poate accepta principiul unicităţii Bisericii lui Dumnezeu până nu acceptăm valabilitatea botezului în apă al copiilor mici. De ce? Aceasta deoarece, în caz contrar, am cere tuturor Creştinilor să se boteze la maturitate, iar în cazul, cel mai probabil, că acest lucru nu se va întâmpla, mulţi Creştini şi nu doar Ortodocşii, ar rămâne pe dinafară. Dacă mântuirea vine prin credinţa noastră proprie, ca dar de la Dumnezeu, ce drept ar avea cineva să judece dacă o persoană sau alta este salvată, atâta vreme cât aceea persoană are credinţă în Dumnezeu? Mântuirea nu vine în urma corectitudinii sau ne corectitudinii în care practicăm simbolurile Creştinismului, influenţaţi fiind de o doctrină sau alta, ci datorită iubirii autentice pe care o avem pentru Dumnezeu şi pentru oameni. Putem greşi în ceea ce priveşte momentul botezului în apă, adică vremea copilăriei, sau a maturităţii şi aceasta depinde mai ales de modul cum am fost învăţaţi să credem. Destul de puţine persoane şi-au format o convingere proprie, bazată pe studiul temeinic al Bibliei, teologiei şi istoriei Creştinismului. Cei mai mulţi Creştini au adoptat ne critic doctrina Bisericii instituţionale în care s-au născut... (Citiţi tot mesajul!) Unde se duc fraţii noştri? (05. 02. 2012) Aceasta este o întrebare ne pusă, în mod frecvent. Credem că suntem pe drumul cel bun deoarece aparţinem de o denominaţiune Neo-protestantă şi dacă alţii nu sunt în aceeaşi barcă cu noi, cu atât mai rău pentru ei. Dacă ar fi dorit, ar fi părăsit şi ei, aşa cum am făcut noi, instituţia bisericească, în care s-au născut şi ni s-ar fi alăturat nouă devenind astfel ‚pocăiţi’ şi dobândind şansa vieţii veşnice. Altfel nu se poate. Trebuie să te botezi din nou, la maturitate, ca să poţi să fi salvat. Nimic mai greşit. De ce? Această atitudine aparţine acelora care au aroganţa să creadă că Dumnezeu alege oamenii în funcţie de confesiunea creştină de care aparţin şi că dacă noi suntem membrii la o anumită denominaţiune creştină toată lumea ar trebui să fie la fel, deoarece numai noi putem să avem dreptate în ceea ce susţinem. Doctrina noastră este garantat ceea mai bună, pentru că noi credem în ea şi noi nu putem greşi. În realitate, noi greşim pentru că uităm că, pe pământ, cunoaşterea este parţială şi dacă este aşa, aceasta înseamnă că nu avem un criteriu absolut al adevărului... (Citiţi tot mesajul!) Mesaj al autorului: În căutarea adevăratei Biserici a Lui Dumnezeu (03. 02. 2012) În condiţiile în care există atât de multe confesiuni creştine întrebarea „Care este adevărata Biserică a lui Dumnezeu?” este complet justificată. Fiecare Biserică pretinde despre sine că este ceea adevărată şi că doctrina ei este ceea corectă şi afirmă că toate celelalte doctrine creştine conţin greşeli. Este de înţeles că experienţa spirituală a Creştinismului se refractă în tradiţiile culturale, ale celor care o primesc şi că aceste tradiţii îşi pun amprenta asupra modului de manifestare a Creştinismului. Modul de exprimare a spiritualităţii creştine nu poate fi acelaşi la civilizaţiile Anzilor sau în stepele siberiene, în mijlocul Africii sau în nordul Europei. Tema abordată de mine nu este prea mult afectată de recunoaşterea acestui adevăr întrucât eu privesc, nu atât modalităţile de exteriorizare, individualizate prin expresii culturale, ale fenomenului Creştin, cât învăţăturile diverselor confesiuni creştine, materializate în doctrinele şi dogmele lor, care fac deosebirea dintre ele. În orice caz, chiar şi atunci când vorbim despre tradiţie, în înţelesul credinţei creştine, trebuie să putem spune cum se justifică existenţa acelei tradiţii şi care sunt bazele biblice, pe care acele tradiţii se întemeiază. O tradiţie care nu îşi are originile în învăţătura lui Isus este o adăugire a cărei influenţă asupra înţelegeri credinţei trebuie analizată. Acceptarea anumitor specificităţi nu afectează unitatea Creştinismului dacă există un acord asupra principiului imperfecţiunii cunoaşterii umane, în ceea ce îl priveşte pe Dumnezeu... (Citiţi tot mesajul!)