The principles of a New Reformation
Baicu Gabriel

Articole

 

Mantuirea prin credintă si dragoste

 

 

Gabriel Baicu

23. 02.  2012

     

Isus (Iisus) a murit pentru noi pe cruce. Ce înseamnă aceasta? El s-a sacrificat în locul nostru şi în beneficiul nostru, de bună voie, pentru...... Pentru ce? Aceasta este marea întrebare, ce dobândim în urma sacrificiului său. Dobândim o îndreptăţire, un har, care nu este condiţionat de credinţa noastră, dar care devine eficient pentru noi atunci când credem în acest har. Din acest punct de vedere harul este universal în sensul că acesta este valabil pentru toţi cei care au crezut, cred sau vor crede în Dumnezeu.    „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3; 16) Cu alte cuvinte, prin credinţă avem acces la Dumnezeu, un acces complet liber şi garantat. Acest acces însă nu înseamnă automat că toţi cei care îl au se şi folosesc corect de el. Darul fără plată a lui Dumnezeu nu depinde de credinţa noastră. (2 Timotei 2; 13) Când avem credinţă personală în Dumnezeu acest dar ne conferă avantajul că suntem primiţi de Dumnezeu, căci fără moartea lui Isus (Iisus) păcatele noastre ne-ar fi despărţit de El, în mod iremediabil. Cu toate aceste, s-ar putea ca acest acces să nu ne folosească la nimic, dacă credinţa noastră nu este urmată de naşterea din Dumnezeu. Cât trăim beneficiem de harul lui Dumnezeu, datorită morţii lui Cristos, dar acest lucru nu este suficient pentru mântuire. Credinţa fără fapte este moartă, ne spune apostolul Iacov, dar eu aş face precizarea că de fapt credinţa fără dragoste este moartă.

Suntem socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus (Iisus). (Romani 3; 24) Dacă suntem socotiţi neprihăniţi, mai are vreun rost să şi fim, în mod practic, efectiv neprihăniţi, dacă oricum, ori ce am face, prin credinţă suntem socotiţi neprihăniţi? Nu este de ajuns că avem credinţă şi deci nimic altceva nu mai trebuie?  Nu este de ajuns, este o capcană, dacă suntem învăţaţi astfel şi în ea ne duc multe doctrine ale Bisericilor instituţionale. Suntem socotiţi neprihăniţi, cu scopul de a ajunge neprihăniţi şi nu cu scopul de a continua să păcătuim. (Efeseni 1; 4)  Suntem socotiţi neprihăniţi tocmai pentru a nu fi descurajaţi de sarcina de a ajunge neprihăniţi, care stă în faţa noastră. Suntem socotiţi neprihăniţi ca să putem fi iertaţi ori de câte ori greşim fără voia noastră. Suntem socotiţi neprihăniţi pentru că la om mântuirea este cu neputinţă. (Marcu 10; 27) A fi socotit neprihănit nu este totuna cu a fi neprihănit. După 18 ani cetăţenii unei anumite ţări sunt socotiţi maturi, dar aceasta nu înseamnă că şi sunt, în realitate, cu toţii maturi. Îndreptăţirea vine prin credinţă şi doar prin credinţă dar mântuirea vine doar pentru aceia care sunt născuţi din nou. Putem să fim consideraţi neprihăniţi dar dacă nu suntem născuţi din nou nu vom vedea Împărăţia lui Dumnezeu şi desigur nu vom intra în ea. (Ioan 3; 3,5) Lucrul acesta este atât de important şi de sigur încât Isus (Iisus) l-a subliniat, repetându-l de două ori. Credinţa este suficientă pentru îndreptăţire, dar nu este suficientă pentru mântuire. Dacă credinţa noastră personală ar fi suficientă pentru mântuire aceasta înseamnă că mântuirea este cu putinţă la oameni şi încă uşor de dobândit şi că Isus (Iisus) nu a avut dreptate să susţină contrariul. Numai că Isus (Iisus) a avut dreptate deoarece naşterea din nou o face Dumnezeu, în fiinţa noastră şi credinţa noastră lipsită de această naştere din nou, este deficitară, în raport cu mântuirea. Nu ne putem mântui singuri, prin credinţa noastră, ci Dumnezeu ne mântuieşte, atunci când devenim copii ai Lui, în sensul că suntem născuţi din El. Prin urmare, naşterea din nou nu stă doar în puterea omului, ci este lucrarea lui Dumnezeu. Sub acest aspect mântuirea este cu neputinţă la oameni. Dacă nu vom ajunge neprihăniţi, în urma naşterii din nou, faptul că suntem socotiţi neprihăniţi nu ne foloseşte la nimic. Cu alte cuvinte, dacă crucea noastră nu însoţeşte crucea lui Cristos rămânem doar cu posibilitatea de a fi mântuiţi, dar niciodată actualizată. În acest caz, nu vom intra în Împărăţia lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel ne informează că putem avea credinţă cât să mutăm şi munţii din loc şi totuşi să nu fim mântuiţi. Tot Pavel ne spune că cel care nu are dragoste nu este nimic. (1 Corinteni 13; 2) Credinţa în sine nu este suficientă pentru mântuire şi apostolul Iacov ne spune că şi dracii cred şi se înfioră. (Iacov 2; 19) Ce fel de credinţă avem noi, credinţa dracilor sau credinţa lui Isus (Iisus). (Apocalipsa 14; 12) Acestea din urmă sunt cele două forme posibile de credinţă. Mântuirea vine doar prin credinţa lui Isus (Iisus). Ce deosebeşte această credinţă de credinţa dracilor? Tocmai crucea face deosebirea. Isus (Iisus) a murit pe cruce nu doar pentru ca să ia păcatele noastre asupra Lui, dar şi ca să ne arate ce fel de dragoste are Tatăl pentru noi şi ce fel de dragoste trebuie să avem unii pentru alţii. (Ioan 13; 34-35; Ioan 15; 13) Îndreptăţirea noastră în faţa lui Dumnezeu, vine ne greşit din credinţa noastră şi Luther a avut deplină dreptate în această privinţă. Pentru aceasta nu trebuie să facem nimic decât să credem. Atunci când credem că suntem îndreptăţiţi în faţa lui Dumnezeu, am şi dobândit, fără nici un adaos, această îndreptăţire deoarece şi pentru aceasta a murit Cristos. Cu toate acestea, îndreptăţirea noastră în faţa lui Dumnezeu nu duce, în mod automat, la salvarea noastră, mai este nevoie de ceva şi anume de naşterea din nou. Această naştere din nou nu este tot una cu îndreptăţirea care vine prin credinţă, ci presupune o schimbare profundă a caracterelor noastre. Ce naşte din carne este carne şi ce naşte din Duh este Duh. (Ioan 3; 6) Cine nu are Duhul lui Cristos nu este al Lui. (Romani 8; 9) Schimbarea caracterului este în practică realizată prin dragostea de natură divină, care ne este turnată în inimi prin Duhul Sfânt. (Romani 5; 5) Ca un exemplu, ar fi transformarea profundă a felului nostru de a fi atunci când suntem îndrăgostiţi. Creştinismul înseamnă să fim nişte veşnic îndrăgostiţi, dar nu în mod fizic, ci într-un mod matur, profund spiritual. Viaţă veşnică înseamnă dragoste veşnică. Nu trebuie să ne aşteptăm desigur la efuziuni sentimentale permanente ci la angajament personal faţă de aproapele, la respectul persoanei celuilalt şi mai presus de toate la dreptate. Dreptatea desăvârşită şi corectitudinea sunt esenţa iubirii pe acest pământ. Isus (Iisus) ne-a învăţat să facem dreptate, milă şi credincioşie, în primul rând. (Matei 23; 23)

Prin urmare, credinţa care nu duce la o transformare profundă a caracterului ne dă şansa de a fi acceptaţi de Dumnezeu, în vederea mântuirii noastre, dar nu ne duce, în mod automat, la salvare. Trebuie să continuăm să ne deschidem în faţa lui Dumnezeu şi să urmărim sfinţirea, pe care o face tot Dumnezeu, care prin Cuvântul Său şi prin acţiunea Duhului Sfânt asupra noastră ne naşte pentru o viaţă spirituală. Faptele bune vin, în mod necesar, din inima celui care iubeşte oameni. Nu trebuie să facem eforturi pentru a face fapte bune, le vom face oricum atunci când ne iubim aproapele. În orice caz, faptele bune fără dragoste nu folosesc la nimic. (1 Corinteni 12; 3)  Îndreptăţirea noastră vine prin credinţa noastră, dar mântuirea vine prin credinţă şi dragoste, în primul rând prin dragostea lui Dumnezeu, care ne-a iubit şi şi-a jertfit Fiul pentru noi, şi apoi prin dragostea noastră, a acelora care îl iubesc pe Dumnezeu cu toată fiinţa lor şi pe aproapele lor ca pe ei înşişi. (1 Ioan 4; 10; Matei 22; 36-39) Ce trebuie să facem noi? Să ne luăm crucea, în fiecare zi, iar crucea noastră înseamnă dragostea pentru semenii noştri, care de multe ori ne răstignesc pentru că îi iubim. Crucea noastră seamănă cu crucea lui Cristos pentru că ea este răspunsul unei lumi care de multe ori nu înţelege intenţiile noastre şi le răstălmăceşte împotriva noastră.

Această învăţătură se găseşte în întregime în epistolele apostolului Pavel şi concordă întru totul cu învăţătura lui Isus (Iisus). Isus (Iisus) le-a spus celor vindecaţi de El că ei sunt mântuiţi prin credinţa lor, dar tot El i-a învăţat pe oameni că dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni sunt cele mai mari porunci. (Luca 8; 48) După ce au fost vindecaţi, cei în cauză urmau să devină ucenici ai lui Isus (Iisus), în caz contrar vindecarea lor le-a servit numai pentru viaţa aceasta. Din nefericire, doctrinele multor Biserici instituţionale pun accentul numai pe îndreptăţire dar nu pun accentul pe naşterea din nou. Se întâmplă ceea ce am subliniat în cartea mea „Biserica celor născuţi din Spirit şi Bisericile corporatiste – Creştinism spiritual şi religie instituţională,” adică doctrinele obligatorii şi înţepenite ale confesiunilor creştine nu permit o dezvoltare complexă a adevărurilor conţinute de Biblie.

 

 

Navigare website

 

 

Mobile version!

 

 

Mesaje actualizate

Puterea de a lega și dezlega păcatele I (Biblia Cornilescu)

În ceea ce priveşte problema puterii oamenilor de a ierta păcatele altor oameni, N.T. ne furnizează două relatări foarte diferite și aflate în contradicție, una cu cealaltă. Una dintre acestea se află în evanghelia după Matei în cap. 16, iar ceea de a două se găseşte în Evanghelia după Ioan, la cap. 20. Iată ce ne spune textul din Matei...

uploaded: 08. 03 2013

read more

Dumnezeu ne învață direct toate lucrurile (Biblia Cornilescu)

Ori ne spune Dumnezeu direct, în conștiință, ce trebuie să facem, ca să fim mântuiți, ori ne spun Bisericile instituționale. Dumnezeu ne spune să iubim, Bisericile instituționale ne spun să ne supunem unor reguli stricte și să ne supunem chiar lor...

uploaded: 08. 03 2013

read more

Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu (Biblia Cornilescu) 

La prima vedere cele două texte sunt deplin concordante, dar nu este așa. Pavel ne îndeamnă către un anumit fel de compromis, dar Petru și apostolii ceilalți considerau că trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu, decât de oameni...

uploaded: 08. 03 2013

read more

În dragoste nu este frică (extrase din Biblia Cornilescu)

Una este să îți fie frică de mânia lui Dumnezeu și cu totul altceva este ”frica iubirii,” adică să fi atent și grijului să nu greșești față de Acela pe care îl iubești. Cu alte cuvinte, acela sau acea care iubește cu adevărat are o grijă deosebită...

uploaded: 08. 03 201

read more

Păcatele cu voia și jertfa lui Isus (Iisus) II (extrase Biblia Cornilescu)

Care este contextul în care ne spune Pavel că nu mai există jertfă pentru păcate, pentru cei care păcătuiesc cu voia, în epistola către Evrei cap. 10, vers. 26? În primul rând, Pavel le scria Evreilor și se referea la inutilitatea practicării jertfelor din V.T...

uploaded: 08..3 2013

read more

Pocăință și Biserica adevărată (cu extrase din Biblia Cornilescu)

Bisericile instituţionale sunt nişte verigi intermediare, între noi şi Dumnezeu. Nu avem nevoie de instituţii bisericeşti, de dogme şi doctrine obligatorii, pentru a fi credincioşi. Nu mă refer desigur la desființarea comunităților creștine, nici pe departe...

uploaded: 23. 02 2013

read more

 

Biserica Spirituală Unică și Martorii lui Iehova

Există o deosebire fundamentală, în problema Trinității, între Biserica Spirituală Unică și Martorii lui Iehova. Cei din urmă, sunt o instituție bisericească, care susține o anumită doctrină, cu privire la Trinitate. Biserica Spirituală Unică lasă deschisă...

uploaded: 23. 02 2013

read more

Păcatele cu voia și jertfa lui Isus (Iisus) (extrase Biblia Cornilescu)

Dintr-un singur text biblic, înțeles greșit și în afara contextului său s-a creat o doctrină care are menirea să descurajeze pe credincioși și să îi facă dependenți de Bisericile instituționale. Nici un text biblic nu trebuie înțeles singur, izolat...

uploaded: 23. 02 2013

read more

Dragostea este împlinirea Legii

Ori ne spune Dumnezeu direct, în conștiință, ce trebuie să facem, ca să fim mântuiți, ori ne spun Bisericile instituționale ce trebuie să realizăm pentru mântuire. Dacă învățătura despre mântuire vine din interior, de ce mai trebuie să vină din afară?...

uploaded: 12. 02 2013

read more