The principles of a New Reformation
Baicu Gabriel

Articole

 

Ordinea Creatiei

 

Gabriel Baicu

05. 12.  2012

Întrucât s-a adus ca şi un contra argument la un articol al meu ideea că superioritatea bărbatului asupra femeii se bazează pe ordinea creaţiei, mă simt dator să răspund la aceasta. Se pare că în cartea Geneza a Bibliei scrie că mai întâi a fost creat bărbatul şi după aceea femeia şi din acest motiv bărbatul ar avea întâietate, faţă de femeie.

"21 Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.

 22 Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.

 23 Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie”, pentru că a fost luată din om.”

 24 De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup."

Epistola 1 Timotei, atribuită lui Pavel foloseşte această relatare pentru a stabili o relaţie ierarhică între bărbat şi femeie, mai întâi bărbatul şi apoi femeia.

"11 Femeia să înveţe în tăcere, cu toată supunerea.

 12 Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.

 13 Căci întâi a fost întocmit Adam, şi apoi Eva.

 14 Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.

 15 Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie." ( 1 Timotei 2; 11-15)

Cu toate acestea interpretarea dată în 1 Timotei, temei din Ganeza, nu este una corectă, din mai multe motive. Chiar dacă bărbatul a fost întocmit primul, totuşi după ce acesta se căsătoreşte devine un singur trup cu femeia, o unitate şi nu două fiinţe sau două trupuri în relaţie ierarhică, adică bărbatul în trup nu este mai presus decât femeia în trup. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.” (Geneza 2; 24) Pe de altă parte, într-un alt text din Geneza, ni se relatează că bărbatul şi femeia au fost făcuţi împreună şi au oglindit împreună chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

"26 „Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”

 27 Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.

 28 Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ." (Geneza 1; 26-28)

Prin urmare, în acest text, cel de mai sus, nu ni se spune că „om” este doar bărbatul, ci că împreună, în acelaşi timp, „om” este şi bărbatul şi femeia. Nu ni se spune că femeia ar avea un statut specific, adică este doar luată din om şi de aceea ar fi secundară lui.  În textul din Geneza 1; 26-28, ni se spune că Dumnezeu a făcut împreună pe bărbat şi pe femeie şi că împreună ei constituie ceea ce noi numim „om” şi că amândoi, deci atât bărbatul cât şi femeia, în egală măsură, au reflectat chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. În Geneza cap. 2 se stabileşte altă ordine decât în cap. 1, adică întâi a fost făcut bărbatul şi după aceea femeia, dar aceasta nu înseamnă nicidecum o ordine de importanţă sau de prioritate, atâta vreme cât, după căsătorie cei doi devin un singur trup şi nu două. „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” (Geneza 2; 7) şi „Şi omul a zis: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi „femeie”, pentru că a fost luată din om.” (Geneza 2; 23)

Consider că în epistola 1 Timotei, atribuită lui Pavel, dar în realitate scrisă de un colaborator al său, sub pseudonim, aşa cum au stabilit şi cei mai importanţi cercetători ai N.T., interpretarea textului din Geneza în care se aruncă toată vina căderii în păcat asupra femeii, ca şi cum bărbatul nu ar fi avut nici o vină, este tendenţioasă şi eronată. De ce? Deoarece în realitate Dumnezeu i-a considerat vinovaţi pe amândoi, în egală măsură şi nu a primit scuza ispitirii, nici pentru bărbat şi nici pentru femeie. Femeia s-a scuzat că şarpele a ispitit-o şi bărbatul s-a scuzat că a fost ispitit de femeie. Cu toate acestea Dumnezeu i-a pedepsit pe toţi trei, în egală măsură, chiar dacă cu pedepse diferite. Chiar dacă pedepsele femeii şi ale bărbatului nu au fost aceleaşi, aceasta nu înseamnă că femeia a fost pedepsită mai aspru decât bărbatul. Nu se poate spune că femeia a fost mai vinovată decât bărbatul deoarece bărbatul a primit porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul oprit şi de asemenea tot el a fost acela care nu a ascultat de porunca dată lui personal de către Dumnezeu, ci a ascultat mai mult de femeie decât de Dumnezeu. A găsi femeia ca fiind singura responsabilă sau cea mai vinovată de neascultarea faţă de Dumnezeu este o mare nedreptate, care din păcate se face şi astăzi femeilor, deoarece au fost reduse la tăcere, în adunările creştine. De altfel şarpele a fost şi el pedepsit.

"15 Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.

 16 Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină;

 17 dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.” (Geneza 2; 15-17)

 

"12 Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”

 13 Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”

 14 Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână.

 15 Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”

 16 Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”

 17 Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;

 18 spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp.

 19 În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” (Geneza 3; 12-19)

De unde aberaţia că femeia a fost mai vinovată decât bărbatul şi că din acest motiv femeia trebuie să tacă în adunările creştine?  Această interpretare greşită a textelor din cartea Geneza este chiar contrară Bibliei. Chiar dacă au fost pedepsiţi cu pedepse diferite cele trei personaje au fost toate expuse unor pedepse de o gravitate comparabilă. Nu a fost pedepsit unul mai aspru decât celălalt, ci asprimea a fost egală. Prin urmare, cu toate că epistola atribuită lui Pavel 1 Timotei o găseşte vinovată doar pe femeie, „Şi nu Adam a fost amăgit; ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.” (1 Timotei 2; 14)  Ce înseamnă această absurditate? Cum adică Adam nu a fost amăgit, dacă cartea Geneza ne spune că a fost amăgit de femeie, care l-a rândul ei a fost amăgită de şarpe? Dumnezeu a spus altfel şi anume că bărbatul a fost şi el vinovat, deoarece a ascultat de femeie şi nu de Dumnezeu. „Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;” (Geneza 3; 17) În consecinţă bărbatul a avut propria lui vină nu a fost doar indirect afectat de vinovăţia femeii. A susţine contrariul est o învăţătură eronată şi nedreaptă, care contrazice afirmaţiile lui Dumnezeu, din Geneza. Aşa cum am precizat deja, în fond bărbatul a primit direct porunca lui Dumnezeu şi nu femeia şi nu există nici un motiv de a privi femeia mai vinovată decât bărbatul. „Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; 17 dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.” (Geneza 2; 16-17)

Mai mult decât atât ordinea creaţiei a fost schimbată prin crucea lui Isus (Iisus), adică cine crede în El este născut din nou şi devine o nouă creaţie. Adevărata creaţie a omului, adică cea spirituală este în Isus (Iisus) şi atât bărbatul cât şi femeia trebuie să fie supuşi acestei noi creaţii, sunt creaţi din nou, născuţi din nou, regeneraţii spiritual.

"17 Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi." (2 Corinteni 5; 17)

"20 Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine."

Dacă crede cineva că Hristos trăieşte numai în bărbaţi şi nu trăieşte şi în femei, este problema lui sau a ei, dar Biblia nu ne spune aşa ceva. În concluzie, argumentele care vor să demonstreze că bărbatul are o poziţie de autoritate, în raport cu femeia, pe baza ordinii creaţiei, nu sunt valabile, cu atât mai mult cu cât în Hristos, bărbatul şi femeia sunt făpturi noi, adică creaţii noi.

Vă invit să vizitaţi http://www.youtube.com/watch?v=h4RZlV_98AA

 

 

Navigare website

 

 

Mobile version!

 

 

Mesaje actualizate

Despre esenţa credinţei creştine

Eu cred că N.T. are un spirit al său. Întrebarea este: „Care este esenţa creştinismului, resorturile sale adânci, sensurile sale intime?” Cred că Biblia ne spune că ne este deschisă calea pentru a deveni fiinţe evoluate spiritual, ...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Iesirea din Babilon

Eu nu vă spun să nu mergeţi în adunările voastre sau în Bisericile voastre locale, eu vă spun mergeţi dar priviţi-le cu alţi ochi, adică cu ochi duhovniceşti, nu doar lumeşti. Nu vă părăsiţi adunările voastre este un îndemn biblic, dar va veni o vreme când...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Imaginea lui Isus (Iisus) Hristos modificată de instituţiile bisericeşti

Bisericile instituţionale au creat imaginea unui Isus (Iisus) (IIsus (Iisus)) Hristos, care este Domn şi Stăpânitor, într-un mod în care conducătorii politici ai acestei lumi sunt domni şi stăpânitori. Nu există dovezi biblice care să susţină această versiune...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Infailibilitatea Bibliei

Cuvântul lui Dumnezeu este scris cu sângele lui Isus (Iisus) în inimile noastre. Nici o carte din lume nu este infailibilă, adică fără greşeală, nici chiar Biblia. Nici un om pe lume nu este infailibil...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Instituție bisericească și comunitate creștină

Prin „instituţie bisericească,” sau „Biserică instituţională” eu nu acuz şi nu condamn colectivităţile creştine. Eu critic sistemul prin care, în baza unor reguli şi tradiţii pur umane...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Icoane adevărate şi icoane false

Icoanele adevărate şi vii sunt fiinţele noastre interioare, atunci când sunt schimbate după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, prin naşterea din nou...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Învăţăturile lui Isus (Iisus)

Isus (Iisus) a cerut tuturor ucenicilor săi, bărbaţi şi femei, tuturor celor care îl urmau şi se considerau ucenicii Lui, să iubească pe cei, pe care îi considerau fraţi şi surori...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Învăţăturile lui Isus (Iisus) şi învăţăturile apostolului Pavel

Apostolul Pavel nu a fost un eretic, a fost o persoană care a influenţat, mai mult decât oricine dezvoltarea Creştinismului, spre bine şi spre rău...

uploaded: 07. 05 2013

read more

Suntem împreună lucrători cu Dumnezeu

Nu am nici o teamă că fac greșeli în ceea ce scriu, dar fac tot posibilul să nu fac nici-o greșeală, pe baza luminii pe care o primesc, la fel ca orice Creștin, de la Dumnezeu și de asemenea pe baza unei bune documentări în materia la care mă refer. De ce nu îmi este teamă ca făcând anumite greșeli voi induce...

uploaded: 24. 04 2013

read more

Biblia și Isus (Iisus)  

N.T. este o culegere de cărți care cuprind în ele descrierea unei Persoane, nu a unei doctrine. Această culegere de cărți nu ne învață propriu zis ce să facem, ca să fi mântuiți, ci doar ne prezintă felul de a fi, caracterul ...

uploaded: 24. 04 2013

read more

Dumnezeu este dragoste

Dacă ar fi să îmi conduc opțiunile după imaginea despre Dumnezeu, pe care o creează Bisericile instituționale aș renunța la Creștinism. Care este explicația pentru o astfel de decizie potențială?  ...

uploaded: 24. 04 2013

read more

Unde sunt doi sau trei adunați în numele lui Isus (Iisus)

Ce este Biserica? Unde sunt doi sau trei, adunați în numele lui Hristos acolo este și El. (Matei 18; 20) Adunați în numele lui Hristos, înseamnă de fapt adunați în Duhul lui Hristos,  ...

uploaded: 24. 04 2013

read more

Instituția Bisericii

Ce sunt instituțiile bisericești? Mai întâi trebuie clarificată problema de a stabili ce sunt instituțiile în general și după aceea de a vedea ce specific au instituțiile bisericești. Instituțiile sunt organe ...

uploaded: 12. 04 2013

read more

De asemenea este scris

Mulți predicatori spunoamenilor doar ce vor aceștia să audă, pentru ca în felul acesta să devină cunoscuți și apreciați. Ei știu ce așteaptă oamenii de la ei și vorbesc în așa fel încât să câștige notorietate, cu orice preț. Ei nu fac decât să folosească vechiile clișee și tradiții omenești cu care sunt obișnuiți...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Dumnezeu locuieşte în noi

În credinţa creştină aspectul individual trebuie să aibă prioritate asupra aspectului social, de comunitate. Mai întâi trebuie să fim în legătură cu Dumnezeu, chemați de El şi numai după aceia putem să manifestăm ceea ce suntem. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu nu locuiește în noi, nu putem să avem relații creștinești autentice...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Comerțul cu suflete

Este o greșeală să credem că există unele doctrine, bune și că altele sunt greșite. Confesiunile Neo-protestante nu au doctrine mai bune decât Biserica instituțională Ortodoxă, decât cea Romano Catolică, sau decît cele Protestante sau Reformate. Neo-protestanții se mândresc că ei nu se închină la idoli, dar cine se închină în prezența unei imagini a lui Isus (Iisus)...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Isus (Iisus) modelul nostru de credință

Este o greșeală să credem că există unele doctrine, bune și că altele sunt greșite. Confesiunile Neo-protestante nu au doctrine mai bune decât Biserica instituțională Ortodoxă, decât cea Romano Catolică, sau decît cele Protestante sau Reformate. ...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Păcatele cu voie și jertfa lui Isus (Iisus) partea a III a (Biblia Cornilescu)

În V.T. existau două feluri de greșeli sau păcate, pe care o persoană le putea săvârși înaintea lui Dumnezeu și acestea erau păcatele cu voie și păcatele fără voie. Pentru primele nu exista nici o șansă de iertare și cel sau cea care le săvârșea era imediat condamnat la moarte pe mărturia a doi sau trei martori...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Să nu părăsiți adunările voastre

Să nu părăsiți adunările voastre, cum au unii obiceiul să facă este un verset care conține un mesaj complex. Ce a vrut să ne spună autorul epistolei către Evrei, prin acest verset?...

uploaded: 28. 03 2013

read more

Puterea de a lega și dezlega păcatele II (Biblia Cornilescu)

Întrucât în articolul anterior am afirmat că există contradicții între două texte biblice doresc să dezvolt acest subiect și să analizez și o altă posibilă interpretare. În ceea ce privește autoritatea de a lega și dezlega păcatele, în N.T. ne sunt oferite două texte diferite, în legătură cu acela sau aceia...

uploaded: 08. 03 2013

read more

Puterea de a lega și dezlega păcatele I (Biblia Cornilescu)

În ceea ce priveşte problema puterii oamenilor de a ierta păcatele altor oameni, N.T. ne furnizează două relatări foarte diferite și aflate în contradicție, una cu cealaltă. Una dintre acestea se află în evanghelia după Matei în cap. 16, iar ceea de a două se găseşte în Evanghelia după Ioan, la cap. 20. Iată ce ne spune textul din Matei...

uploaded: 08. 03 2013

read more

Dumnezeu ne învață direct toate lucrurile (Biblia Cornilescu)

Ori ne spune Dumnezeu direct, în conștiință, ce trebuie să facem, ca să fim mântuiți, ori ne spun Bisericile instituționale. Dumnezeu ne spune să iubim, Bisericile instituționale ne spun să ne supunem unor reguli stricte și să ne supunem chiar lor...

uploaded: 08. 03 2013

read more

Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu (Biblia Cornilescu) 

La prima vedere cele două texte sunt deplin concordante, dar nu este așa. Pavel ne îndeamnă către un anumit fel de compromis, dar Petru și apostolii ceilalți considerau că trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu, decât de oameni...

uploaded: 08. 03 2013

read more

În dragoste nu este frică (extrase din Biblia Cornilescu)

Una este să îți fie frică de mânia lui Dumnezeu și cu totul altceva este ”frica iubirii,” adică să fi atent și grijului să nu greșești față de Acela pe care îl iubești. Cu alte cuvinte, acela sau acea care iubește cu adevărat are o grijă deosebită...

uploaded: 08. 03 201

read more

Păcatele cu voia și jertfa lui Isus (Iisus) II (extrase Biblia Cornilescu)

Care este contextul în care ne spune Pavel că nu mai există jertfă pentru păcate, pentru cei care păcătuiesc cu voia, în epistola către Evrei cap. 10, vers. 26? În primul rând, Pavel le scria Evreilor și se referea la inutilitatea practicării jertfelor din V.T...

uploaded: 08..3 2013

read more

Pocăință și Biserica adevărată (cu extrase din Biblia Cornilescu)

Bisericile instituţionale sunt nişte verigi intermediare, între noi şi Dumnezeu. Nu avem nevoie de instituţii bisericeşti, de dogme şi doctrine obligatorii, pentru a fi credincioşi. Nu mă refer desigur la desființarea comunităților creștine, nici pe departe...

uploaded: 23. 02 2013

read more

 

Biserica Spirituală Unică și Martorii lui Iehova

Există o deosebire fundamentală, în problema Trinității, între Biserica Spirituală Unică și Martorii lui Iehova. Cei din urmă, sunt o instituție bisericească, care susține o anumită doctrină, cu privire la Trinitate. Biserica Spirituală Unică lasă deschisă...

uploaded: 23. 02 2013

read more

Păcatele cu voia și jertfa lui Isus (Iisus) (extrase Biblia Cornilescu)

Dintr-un singur text biblic, înțeles greșit și în afara contextului său s-a creat o doctrină care are menirea să descurajeze pe credincioși și să îi facă dependenți de Bisericile instituționale. Nici un text biblic nu trebuie înțeles singur, izolat...

uploaded: 23. 02 2013

read more

Dragostea este împlinirea Legii

Ori ne spune Dumnezeu direct, în conștiință, ce trebuie să facem, ca să fim mântuiți, ori ne spun Bisericile instituționale ce trebuie să realizăm pentru mântuire. Dacă învățătura despre mântuire vine din interior, de ce mai trebuie să vină din afară?...

uploaded: 12. 02 2013

read more

Hristos în noi nădejdea slavei

Îl cunoaştem pe Dumnezeu, atunci şi numai atunci când locuieşte în noi. Când El locuieşte în noi îl cunoaştem pe El ca într-o oglindă, atunci când ne cunoaştem pe noi înşine. Experienţa noastră personală este experienţa noastră cu Dumnezeu şi fiecare zi scursă înseamnă o mai bună cunoaştere a Lui...

uploaded: 12. 02 2013

read more

Să nu ne lăsăm înşelaţi!

Instituţiile bisericeşti sunt o imagine deformată şi prin urmare înşelătoare a Împărăţiei lui Dumnezeu. Nimic din cea ce este pe pământ nu va mai fi în Ceruri, în afara celor mântuiţi, dar şi aceştia vor fi schimbaţi. În Împărăţia lui Dumnezeu nu va mai exista aceeaşi organizare ca cea existentă ...

uploaded: 12. 02 2013

read more

Întâlneşte-l pe Isus (Iisus)

Nu trebuie să mergi la Ierusalim, la sfântul mormânt pentru asta. Acolo vei vedea doar mormântul gol, dar Isus (Iisus) a înviat şi nu îl găseşti acolo. Isus (Iisus) este la uşa ta şi bate. Dacă îi deschizi El pătrunde în fiinţa ta şi va locui cu tine în veci...

uploaded: 12. 02 2013

read more

Dumnezeu locuieşte în noi (cu extrase din versiunea ortodoxă a Bibliei)

În credinţa creştină aspectul individual trebuie să aibă prioritate asupra aspectului social, de comunitate. Mai întâi trebuie să fim în legătură cu Dumnezeu, chemați de El şi numai după aceia putem să manifestăm ceea ce suntem. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu nu locuiește în noi...

uploaded: 30. 01 2013

read more

Dumnezeu este Tatăl fiecărui credincios în parte (cu extrase din Biblia ortodoxă)

Instituţiile bisericeşti ne impun ce trebuie să credem şi ce trebuie să facem sau să nu facem, ca şi cum ele ar fi tutorii sau curatorii noştri spirituali. Ele sunt falşi tutori, falşi curatori şi falşi părinţi, deoarece fiecare om, care trăieşte pe pământ are dreptul să aibă ca Tată pe Dumnezeu...

uploaded: 30. 01 2013

read more

Adevărata practică a Creştinismului (cu extrase din traducerea Cornilescu a Bibliei)

Practica Creştinismului nu constă în principal în a ne duce duminica la adunările creştine şi de a participa la slujbe sau la spectacole şi festivităţi prin care îi dăm recunoaşterea lui Dumnezeu...

uploaded: 30. 01 2013

read more

Cine ne-a văzut pe noi l-a văzut pe IIsus (Iisus)

Din nefericire oamenii l-au transformat pe IIsus (Iisus) Hristos într-un idol. El este prezentat ca fiind întruchiparea unui ideal la care este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, de ajuns...

uploaded: 30. 01 2013

read more

IIsus (Iisus) Apa vieţii şi Boboteaza

Oare a bea din Apa vieţii care este IIsus (Iisus) şi a bea din apa care este agiasma mare este acelaşi lucru? Eu afirm că nu este, deoarece Apa vie, care este IIsus (Iisus) se transformă într-un izvor de apă vie...

uploaded: 07. 01 2013

read more

Război cu Isus (Iisus)

De unde absurditatea că cenuşa şi pământul, adică solul, sunt două substanţe calitativ diferite? Dacă luăm un pumn de cenuşă şi îl amestecăm cu pământ prelevat din sol vom vedea că ele devin o combinaţie uniformă, greu de separat. În fapt, solul este format şi din multă cenuşă provenită de la animale sau vegetaţie arse, de a lungul timpului...

uploaded: 07. 01 2013

read more

Veşnicia vieţii şi moartea trupului biologic

Indiferent dacă în momentul înmormântării noastre se face sau nu o slujbă religioasă destinul nostru veşnic este acelaşi. Suntem judecaţi de Dumnezeu după ceea ce suntem, adică am ajuns să fim, în timpul vieţii noastre pe pământ şi nicidecum după ceea ce pot face Bisericile instituţionale pentru noi.

uploaded: 07. 01 2013

read more

Isus (Iisus) ne mântuieşte

Nici un om şi nici o instituţie bisericească nu are monopolul mântuirii. Isus (Iisus) este singurul Mântuitor. Nu este greşit să îl urmezi pe Isus (Iisus), fiind într-un cult, este chiar foarte, foarte, foarte bine. La un moment dat...

uploaded: 07. 01 2013

read more

Vehicule ale păcatului şi morţii ( cu extrase din traducerea ortodoxă a Bibliei)

În zilele noastre instituţiile bisericeşti îndeplinesc aceeaşi funcţie, ca şi Legea în V.T. Prin regulile şi tradiţiile lor, în loc să se producă o creştere spirituală a membrilor lor, în realitate se înmulţeşte păcatul...

uploaded: 07. 01 2013

read more

 

Vehicule ale păcatului şi morţii ( cu extrase din traducerea Cornilescu a Bibliei)

În zilele noastre instituţiile bisericeşti îndeplinesc aceeaşi funcţie, ca şi Legea în V.T. Prin regulile şi tradiţiile lor, în loc să se producă o creştere spirituală a membrilor lor, în realitate se înmulţeşte păcatul. Bisericile instituţionale ...

uploaded: 07. 01 2013

read more

 

Isus (Iisus) Lumina din noi

Dumnezeu trimite oamenii Săi ca prin ei să răspândească lumina. Totuşi pentru aceia care vor să doarmă, lumina îi oboseşte şi vor să o stingă. Pentru aceia pe care îi deranjează lumina şi vor să doarmă, eu le urez somn uşor ...

uploaded: 07. 01 2013

read more

 

Adevărata Biserică a lui Dumnezeu şi viitorul

Adevărata Biserică a lui Dumnezeu este una singură şi se află într-o perfectă unitate spirituală, între membrii ei şi cu Dumnezeu. Multitudinea de Biserici instituţionale sunt o imagine falsă a lui Dumnezeu şi a Bisericii adevărate...

uploaded: 07. 01 2013

read more

 

Adventiştii de ziua a 7 a şi Isus (Iisus) 

Adventiştii sunt Evreii Noului Testament. La fel ca şi Evreii Vechiului Testament ei îl răstignesc, pentru a doua oară, pe Isus (Iisus). Evreii V.T. au răstignit trupul lui Isus (Iisus) şi Adventiştii de ziua a 7 a răstignesc Duhul lui Isus (Iisus). Cum se întâmplă acest lucru? ...

uploaded: 01.12 2012

read more

 

Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni

Capul unui om spiritual, este spiritul care locuieşte în el sau în ea. Capul unui Creştin trebuie să fie Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, care este şi Duhul lui Hristos, după cum ne învaţă N.T. (Romani 8; 9) ...

uploaded: 07. 01 2013

read more

Facă-se doar voia lui Dumnezeu pe pământ

Directivele date în epistolele către Timotei nu aparţin lui Pavel, căci este de acum de notorietate că nu el a scris aceste epistole. Sunt scrise de altcineva şi prezentate sub pseudonimul Pavel...

uploaded: 07. 01 2013

read more

 

Locul unde se evanghelizează

Femeile fac tot timpul muncă de evanghelizare. Care este deosebirea între a învăţa pe cineva pe stradă, la piaţă sau la locul de muncă, despre Dumnezeu şi a învăţa aceleaşi persoane într-o clădire...

uploaded: 07. 01 2013

read more

Sfinţii la a doua venire a lui Isus (Iisus)

Ce se înţelege prin rămăşiţă, adică cei sfinţi, care vor rezista până la urmă şi care vor fi salvaţi, cu ocazia celei de a doua reveniri a lui Isus (Iisus)? Textul din cartea Apocalipsa lui Ioan este foarte clar:...

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Naşterea din nou

Fiecare credincios trebuie să fie născut din nou, în mod personal şi nu doar sfinţii din calendar, în caz contrar nu are nici o şansă pentru a fi mântuit şi a locui cu Dumnezeu în Împărăţia Sa, pentru veşnicie...

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Mai rău ca mormintele

Destule persoane din România obişnuiesc să meargă la cimitirul Belu Catolic, din Bucureşti pentru a se ruga în jurul unui grup de 9 morminte, care mărturisesc ei că îi ajută şi că urmare a rugăciunilor lor li se împlinesc dorinţele....

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Doctrinele religioase creştine şi primele Biserici

Primele comunităţi creştine nu aveau o doctrină obligatorie, fixă şi determinată. Erau conduse direct de Duhul Sfânt şi nu indirect prin intermediul funcţionarilor religioşi, care pretind că ştiu cel mai bine, toate lucrurile, legate de Dumnezeu...

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Interpretarea Bibliei

Biblia nu se poate înţelege corect, dacă lăsăm pe din afară câte un verset, de care nu vrem să ţinem cont şi despre care nu se vorbeşte niciodată, în adunările creştine. De exemplu, ce a vrut apostolul Pavel să spună când a făcut afirmaţia...

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Responsabilitate creştină

În societate, femeile au un rol deosebit de important, fiind câteodată chiar şi şefi de stat. În viaţa profesională femeile îndeplinesc şi funcţiile cele mai complexe şi grele, fiind mecanici, constructori, poliţiste, judecători...

uploaded: 14.12 2012

read more

 

Autoritatea religioasă

Autoritatea spirituală impusă asupra conştiinţelor noastre este o construcţie artificială şi falsă. Instituţiile bisericeşti îşi bazează autoritatea asupra noastră pe o interpretare total greşită a învăţăturilor lui Isus (Iisus). El nu a făcut nici o diferenţă între oameni, atunci când le-a cerut să se iubească unii pe alţii, aşa cum iubeşte El...

uploaded: 05.12 2012

read more

 

Ordinea Creaţiei

Întrucât s-a adus ca şi un contra argument la un articol al meu ideea că superioritatea bărbatului asupra femeii se bazează pe ordinea creaţiei, mă simt dator să răspund la aceasta. Se pare că în cartea Geneza a Bibliei scrie că mai întâi a fost creat bărbatul şi după aceea femeia şi din acest motiv bărbatul ar avea întâietate, faţă de femeie...

uploaded: 05.12 2012

read more

 

"Hrană tare" şi "lapte" în Creştimism

Bisericile instituţionale sunt obligate să servească mai mult ‚lapte,’ decât hrană tare, deoarece în mijlocul lor sunt mulţi Creştini „lumeşti,” care înţeleg numai de ordine şi disciplină, de autoritatea impusă asupra lor, decât de glasul lui Dumnezeu, care vorbeşte în propria conştiinţă, a celui născut din nou. În N.T. există şi hrană tare şi doresc...

uploaded: 05.12 2012

read more

 

O Persoană nu o doctrină

Atât eu cât şi reprezentanţii Bisericii instituţionale Adventiste de ziua a 7 a, avem acelaşi scop şi anume încercăm să avertizăm omenirea asupra pericolele viitoare, care planează asupra sa şi care sunt descrise în cartea Apocalipsa lui Ioan, ultima carte a Bibliei. Diferenţa între noi este de viziune asupra Bibliei şi desigur şi asupra viitorului...

uploaded: 05.12 2012

read more

 

În Împărăţia lui Dumnezeu nu se va ţine o zi de odihnă

Adventiştii de ziua a 7 a susţin că este necesar să ţinem o zi de odihnă şi aceasta trebuie să fie sâmbăta, în caz contrar nu putem să fim mântuiţi. Aşa au fost învăţaţi de Elen G. White şi aşa, cred ei că trebuie să fie...

uploaded: 01.12 2012

read more

 

Despre Sabat şi semnificaţia sa

Adventiştii de ziua a 7 a susţin că este necesar să ţinem o zi de odihnă şi aceasta trebuie să fie sâmbăta, în caz contrar nu putem să fim mântuiţi. Aşa au fost învăţaţi de Elen G. White şi aşa, cred ei că trebuie să fie...

uploaded: 01.12 2012

read more

 

Adventiştii de ziua a 7 şi miezul doctrinei lor

Nu există nici o dovadă în Biblie că primii Creştini dintre neamuri considerau ţinerea unei anumite zile de odihnă ca fiind obligatorie. Primii Creştini, care erau Evrei convertiţi, continuau să respecte sabatul şi alte obiceiuri evreieşti. Pentru Creştinii dintre neamuri lucrurile nu erau atât de clare...

uploaded: 01.12 2012

read more

 

Fecioara şi "curva" cea mare

Când va reveni pe norii cerului, în glorie şi slavă, împreună cu sfinţii îngeri, Isus (Iisus) va răpi la cer pe toţi cei care sunt ai Lui, un singur popor, indiferent de confesiunea creştină la care aceştia vor fi aparţinând. Isus (Iisus) nu îi va întreba dacă au fost Ortodocşi, Romano sau Greco Catolici, Reformaţi, Protestanţi sau Neo-protestanţi...

uploaded: 26.11 2012

read more

Argumente şi tradiţie

În toată lumea aceasta numai Româncele şi Rusoaicele poartă batic şi stau deoparte în Biserici şi rezultatele se văd, adică mult formalism şi puţină spiritualitate. Oare toată femeile din lume sunt "rătăcite" şi numai Româncele şi Rusoaicele practică corect Creştinismul?...

read more

Despre locul şi rolul femeilor creştine

Întrebarea legitimă care se pune este următoarea: Pot femeile să fie mântuite chiar dacă nu nasc fi? De exemplu, în cazul femeilor care nu se căsătoresc şi deci nu nasc copii, al acelora care sunt căsătorite, dar nasc numai fete, sau nasc un singur fiu, deci nu fii la plural, ci un fiu, în cazul femeilor, care deşi sunt căsătorite nu pot să nască din motive medicale etc., pot femeile să fie mântuite?...

uploaded: 26.11 2012

read more

Spiritele nu au gen

Dumnezeu nu dă 'slujbe' diferite în adunările creştine, unele pentru bărbaţi şi altele pentru femei, ci oamenii care le organizează, repartizează funcţiunile, în acest mod. Dumnezeu dă Duhul Sfânt la oameni, fără deosebire de gen. După părerea mea, nu se poate demonstra că lucrurile stau altfel şi că darurile Duhului Sfânt sunt distribuite ţinând cont de genul persoanei. Unde scrie acest lucru?...

uploaded: 26.11 2012

read more

Dublu standard

Pavel prezintă un dublu standard. După ce se luptă, în mai toate epistolele sale, cu Legea, afirmând că nu prin Lege suntem mântuiţi, ci prin credinţă, atunci când este vorba despre femei, se răzgândeşte şi orice argument este bun, pentru a reduce femeile la tăcere, chiar şi acela care este dedus din Lege. Cum adică?...

uploaded: 26.11 2012

read more

Principiul fundamental al Creştinismului

Biblia este mai greu de înţeles atunci când anumite texte se contrazic între ele. De exemplu: "Toţi care aţi fost botezaţi pentru Cristos, v-aţi îmbrăcat cu Cristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus (Iisus). (Galateni 3; 27-28)...

uploaded: 26.11 2012

read more

 

Instituţiile bisericeşti construiesc o pavăză falsă

Instituţiile bisericeşti sunt forma prin care spiritualitatea creştină s-a adaptat şi se adaptează la lume. Ele au fost mai întâi de toate „braţul înarmat” al Creştinilor, protecţia lor, după ce iniţial au fost persecutaţi pe nedrept în timpul diferitelor perioade de persecuţie, din Imperiul Roman...

uploaded: 26.11 2012

read more

Locul unde se poate vedea şi simţi adevăratul Creştinism

Atunci când intrăm într-o organizaţie religioasă, am dori să vedem ceva din practica învăţăturii lui Isus (Iisus) şi, de cele mai multe ori nu vedem. De ce? Deoarece instituţiile bisericeşti nu aplică în organizarea şi funcţionarea lor învăţăturile lui Isus (Iisus). Cel mai mare nu este cel mai mic şi Creştinii din acel loc nu sunt gata să îşi dea viaţa unii pentru alţii...

uploaded: 26.11 2012

read more

Relaţia personală cu Dumnezeu

Este necesar ca, fiecare din noi, să stabilim propria noastră relaţie personală cu Dumnezeu. Nici chiar Biblia nu poate fi înţeleasă, în spiritul ei, de către aceia care nu au Duhul lui Cristos. În mod special, scrierile N.T. nu pot fi înţelese cu o înţelepciune omenească, căci ele trebuiesc judecate duhovnicesc. (1 Corinteni 2; 12-13)...

uploaded: ed: 20.11 2012

read more

"Piatra" fundamentală a Bisericii Unice şi "pietrele" instituţiei bisericeşti

Există o discrepanţă între evanghelii cu privire la momentul în care ni se spune că Isus (Iisus) l-a numit Petru, adică piatră sau stâncă, pe Simon, ucenicul Lui. În Ioan 1; 42 ni se spune că Isus (Iisus) l-a numit pe Simon cu numele Petru (Cephas sau Chifa), de origine aramaică, unde este Kepha, atunci când l-a întâlnit prima dată...

uploaded: 19.11 2012

read more

Piatra din capul unghiului este Isus (Iisus) şi nu Petru

Nu este Petru piatra de temelie a Bisericii, ci Duhul Sfânt care l-a animat pe Petru atunci când a spus: Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu. Piatra din capul unghiului, pe care stă Biserica lui Dumnezeu este Isus (Iisus) şi nu Petru...

uploaded: 15.11 2012

read more

Ce "este scris" că a spus Isus (Iisus) şi ce a spus El în realitate

Există destule lucruri scrise în N.T., dar care nu sunt spuse de către Isus (Iisus), exact aşa cum sunt consemnate, cu o precizie ‚matematică.’ În vremea aceea nu existau reportofoane şi nu se luau notiţe. Se susţine teza că Duhul Sfânt a dictat scriitorilor N.T. întâmplările...

uploaded: 09.11 2012

read more

Împotriva religiei şi pentru Isus (Iisus)

Nu se poate afirma că suntem împotriva religiei atâta vreme cât nu suntem şi împotriva celor care promovează şi susţin religia, adică împotriva instituţiilor bisericeşti...

uploaded: 03.11 2012

read more

Isus (Iisus) şi instituţiile bisericeşti

Nu am găsit nicăieri în Biblie demonstraţia faptului că Isus (Iisus) a dorit să iniţieze o instituţie bisericească, o organizaţie stabilă pe care să o numească Biserica Sa. Isus (Iisus) a dorit şi doreşte să aducă Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ...

uploaded: 26.10 2012

read more

Dragostea de natură divină exclude autoritatea instituţională

Acolo unde este autoritate între oameni, acolo este Satana. Principiile satanice presupun tocmai dorinţa de a exercita o autoritate impusă, în probleme spirituale. Atunci cât cei mai mulţi doresc să dobândească această putere, această autoritate, atunci se naşte lupta şi de aici se dezvoltă principiile satanice....

uploaded: 15.10 2012

read more

Ce se poate reproşa instituţiilor bisericeşti?

Ele nu arată imaginea lui Dumnezeu, ci imaginea lumii. Ierarhia pe care o desfăşoară acestea nu este modul de organizare al Împărăţiei Cerurilor. În Împărăţia lui Dumnezeu, cel mai mic este cel mai mare şi cel care doreşte să fie cel mai mare trebuie să fie slujitorul tuturor. (Matei 23; 11)...

uploaded: 06.10 2012

read more

 

Institutiile bisericesti si noi

Participarea la activitatea instituţiilor bisericeşti este doar o etapă în parcursul nostru spiritual şi nu cea mai importantă. Facem parte cu toţii, la începutul drumului nostru în credinţa creştină, din una sau din altă instituţie bisericească...

uploaded: 29.09 2012

read more

Instituţiile bisericeşti şi fiara din Cartea Apocalipsa lui Ioan

Eu nu vă spun să nu mergeţi în adunările voastre sau în Bisericile voastre locale, eu vă spun mergeţi dar priviţi-le cu alţi ochi, adică cu ochi duhovniceşti, nu doar lumeşti....

uploaded: 29.09 2012

read more

Model de funcţionare a primelor comunităţi creştine

Deosebirea dintre Creştinismul ne instituţional şi cel instituţional, dintre Bisericile apostolice timpurii şi Biserica instituţională apărută, după ce Creştinismul a devenit religie oficială a Imperiului Roman, constă în aceea că în primele Biserici creştine, elementul spiritual era mult mai prezent...

uploaded: 25.09 2012

read more

Isus (Iisus) şi religia organizată

Dacă ar fi vrut, Isus (Iisus) ar fi putut evita orice controversă, pe care a avut-o cu instituţia religioasă ebraică. De exemplu, El ar fi putut să aştepte până duminică sau luni, pentru a vindeca pe bolnavi şi în felul acesta ar fi evitat să fie acuzat de încălcarea Sabatului....

uploaded: 16.08 2012

read more

Din nou despre inspitaţia textelor Bibliei

Deoarece am abordat tematica inspiraţiei textelor Bibliei şi în special a N.T. am să dezvolt această temă, de data aceasta folosind cât mai multe materiale bibliografice, care să poată să fie consultante şi de cititori. Acest lucru mi se pare necesar, pentru a elimina orice confuzie...

uploaded: 04.08 2012

read more

Despre cat de multa inspiratie contin textele Noului Testament - continuare

Pentru a fi mai bine înţeles, este indicat ca mesajul de faţă să fie citit ca o continuare a unui alt mesaj intitulat „Despre cât de multă inspiraţie conţin textele Noului Testament” şi care se află deja publicat pe site-ul www.bisericaspiritualaunica.com Departe de mine intenţia de a susţine că textele N.T., nu conţin inspiraţia lui Dumnezeu...

uploaded: 19.07 2012

read more

Despre cât de multă inspiraţie conţin textele Noului Testament

"Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3; 16-17) Problema este că acest text, care este cuprins în N.T., mărturiseşte despre sine însuşi că este insuflat de Dumnezeu...

uploaded: 11.07 2012

read more

Mesaj al autorului:  Cum putem să schimbăm ceva esenţial în România?

Misionarismul actual în România este dictat de raţiuni instituţionale şi nu de o reală grijă faţă de viitorul veşnic al oamenilor. Persoane izolate sunt rupte de Biserica instituţională Ortodoxă, Romano Catolică, sau Greco Catolică şi sunt convinse că trebuie să se boteze în apă când sunt mature, deoarece botezul lor s-a făcut în lipsa unei decizii personale, bazată pe discernământul personal...

 uploaded: 11.07 2012

read more

Intoleranţa religioasă în Creştinism

Eu nu pot să spun cu siguranţă absolută dacă cea mai bună variantă de botez în apă este cea a copiilor sau cea a adulţilor, dar pot să spun cu siguranţă că trebuie să respectăm convingerile fiecăruia, în această privinţă şi în toate celelalte aspecte ale vieţii spirituale. Credinţa creştină se bazează pe convingeri ....

uploaded: 20.06 2012

read more

Cine poate să nu mai păcătuiască?

Nici un om pe pământ nu poate să nu mai păcătuiască atâta vreme cât încă este motivat de natura sa umană. De ce? Pentru că fiecare om este păcătos, în ochii lui Dumnezeu, tocmai datorită naturii sale umane. Păcatul locuieşte în noi, în genele noastre, în structura noastră ceea mai profundă....

uploaded: 01.06 2012

read more